De luni bune am scris că Primăria Satu Mare își va trimite oameni în cadrul instituțiilor de învățământ din municipiu. Totul a pornit de la unele declarații ale primarului Gabor Kereskenyi care a acuzat Inspectoratul Școlar, condus de Anișoara Boitor, cum că s-ar face unele numiri politice.
Ei bine, dorința autorităților locale se conturează, devine tot mai serioasă. La viitoarea ședință ordinară a Consiliului Local Satu Mare, proiectele 12 și 13 de pe Ordinea de Zi spun exact cum vor decurge lucrurile. Primăria va avea avea om în cadrul comisiei de evoluare a probei de interviu, din cadrul concursului pentru ocuparea funcţiilor de director/director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Satu Mare. Alți oameni din Consiliul Local vor fi trimiși în comisiile de administrație ale unor școli.
CITEȘTE ȘI: Tatiana, înger pentru trei copii, după moarte! Familia a acceptat să…
Dar iată cum arată proiectele 12 și 13 de pe Ordinea de Zi a ședinței din 24 februarie 2022:
12. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Satu Mare în cadrul comisiei de evaluare a probei de interviu, din cadrul concursului pentru ocuparea funcţiilor de director/director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Satu Mare
Inițiator proiect: primar Kereskényi Gábor
- Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Satu Mare în cadrul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Satu Mare
Inițiator proiect: primar Kereskényi Gábor”
[…] în Consiliul Local Satu Mare! Primăria Satu Mare își trimite oamenii în școlile din municipiu! Vor alege viitorii directori COVID-19 | Trei pacienți au decedat la Satu Mare și Carei! Numărul nou de cazuri, sub […]