Sezonul 2020-2021 a intrat pe ultima turnantă, iar mijlocul acestei săptămâni ne rezervă diferite finale pe bătrânul continent. În Liga 1 se poate decide titlul, în Portugalia este programată ultima etapă, iar cupe avem prin Gibraltar, Croația, Franța, Italia și cine mai știe pe ce teritorii.
Șerif Tiraspol se apropie de 100 de puncte în Divizia Națională și este matematic campioană de 80 de etape. În campionatul din Republica Moldova mai are trei meciuri irelevante, primul miercuri cu Florești, după care pe 22 mai cu vicecampioana Petrocub, iar pe 26 mai acasă cu CSCA Buiucani. Să nu uităm de finala Cupei Moldovei pe care o va juca contra celor de la Sfântu Gheorghe pe 30 mai, ora 18:00.
Miercuri avem un alt meci important. Glacis United – Europa FC este finala anului din Gibraltar Cup, cunoscută și Rock Cup. Favorita ultimului act de pe stadionul Victoria din Gibraltar este echipa din urmă, proaspăt vicecampioană în Liga Națională. De altfel, este deținătoarea ultimelor trei cupe. Echipa considerată gazdă a încheiat campionatul abia în partea a doua a clasamentului. Avem un fel de Astra – Craiova, finala din România, pe stadionul Victoria, un fel de Someșul din Satu Mare, dar mai aproape de Stânca Gibraltarului.
Cu mențiunea că nu avea rost să facem o listă cu meciurile de joi, doar pentru că se joacă Clinceni – Sepsi, și că Academico Vișeu încheie la jumătatea clasamentului în eșalonul al doilea din Portugalia, vă prezentăm agenda noastră intermediară (ANI) din această săptămână:
Marți, 18 mai
• Manchester United – Fulham (20:00)
• Botoșani – CFR Cluj (20:30)
• Brighton – Manchester City (21:00)
• Lazio – Torino (21:30)
• Chelsea – Leicester (22:15)
Miercuri, 19 mai
• Florești – Șerif Tiraspol (16:00)
• Steaua Roșie – Metalac (17:00)
• Meciurile ultimei etape din playout-ul Ligii 1 (18:30)
• Arda – ȚSKA Sofia (finala Cupei, 19:30)
• Everton – Wolves (20:00)
• Tottenham – Aston Villa (20:00)
• FC Porto – Belenenses (20:00)
• Glacis United – Europa FC (finala Cupei, 20:00)
• Crystal Palace – Arsenal (21:00)
• Dinamo Zagreb – Istra 1961 (finala Cupei, 21:00)
• FCSB – Craiova (21:30)
• Atalanta – Juventus (finala Cupei, 22:00)
• Guimaraes – Benfica (22:00)
• Feyenoord – Sparta Rotterdam (22:00)
• Monaco – PSG (finala Cupei, 22:15)
• Burnley – Liverpool (22:15)
• Sporting – Maritimo (23:45)