Acasă Actualitatea Prefecura Satu Mare sprijină fermierii! Culturi afectate de vremea nefavorabilă. FOTO cu...

Prefecura Satu Mare sprijină fermierii! Culturi afectate de vremea nefavorabilă. FOTO cu dezastrul de pe câmpuri

0

Un număr de 38 de societăți comerciale din domeniul agriculturii, alături de fermieri persoane fizice au depus un memoriu la Instituția Prefectului privind problemele cu care se confruntă în acest moment, probleme datorate în principal condițiilor meteorologice nefavorabile din ultima perioadă.

În acest an agricol, foarte dificil din punct de vedere meteorologic, cu ploi abundente, județul Satu Mare fiind situat în cea mai mare parte într-o zonă de șes, toate culturile agricole au fost afectate. Culturile, atât cele de toamnă (rapiță și cereale păioase), au înregistrat pierderi de 35-40% datorate băltirilor îndelungate de timp, cât și cele de primăvară, deoarece nu s-au putut efectua arăturile de toamnă, pregătirea patului germinativ fiind de slabă calitate sau neputându-se realiza deloc, însămânțarea porumbului, a florii soarelui și a altor culturi de primăvară desfășurându-se în condiții grele sau deloc.

În acest sens, agricultorii sătmăreni solicită sprijin în a se amâna termenul de depunere a modificării cererii unice de plată fără penalizări, deoarece nu se va putea însămânța toată suprafața de teren conform situației depuse până la 17 mai, termenul final de depunere a cererilor de plată la APIA.

Prefectul Altfatter Tamas consideră că printr-o decalare a acestui termen de la 18.05-31.05.2021 la 01.06-15.06.2021 nu s-ar aduce sprijin doar societăților comerciale agricole ci și tuturor persoanelor fizice și juridice care au profil de activitate agricol din județ și care se confruntă în această perioadă cu situația de a nu putea da curs lucrărilor specifice de primăvară, datorită ploilor abundente și a băltirilor îndelungate.

În acest sens, Prefectura sprijină demersul agricultorilor și a transmis Ministerului Agriculturii ca prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură să se aibă în vedere că instituția sprijină fermierii din județ! Vremea nefavorabilă le dă bătăi de cap fermierilor, care cer amânarea cu două săptămâni a termenului de depunere a modificărilor la cererile de plată APIA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here