Acasă Actualitatea Accident grav în județul Arad! A fost solicitat elicopterul SMURD! O persoană...

Accident grav în județul Arad! A fost solicitat elicopterul SMURD! O persoană a decedat

0

Accident grav pe DN 7, pe raza localității Bârzava, județul Arad în această dimineață. Un autoturism în care se aflau trei persoane a intrat în coliziune cu un camion, rezultând o persoană decedată șo alte două grav rănite.



Traficul rutier în zona localităţii Bârzava a fost posibil doar pe una dintre cele două benzi ale drumului, prin dirijare, până la finalizarea cercetărilor şi eliberarea părţii carosabile de vehiculele avariate

În autoturism se aflau trei persoane, două fiind încarcerate pe locurile din faţă, iar o a treia persoană se afla pe bancheta din spate.

„Victima din spate a fost scoasă fără manevre de descarcerare. Şoferul a fost descarcerat, fiind preluat de SMURD Bârzava, iar pasagerul din dreapta a fost descarcerat şi se afla în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare, dar ulterior a fost declarat decesul”, a declarat George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad. La fața locului a ajuns elicopterul SMURD, o autospecială SMURD şi două ambulanţe.

Ce spune comunicatul Infotrafic:

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că un autoturism şi un autotren au fost implicate într-o coliziune pe DN 7 Arad – Deva, în afara localităţii Bârzava către Conop, judeţul Arad. În urma accidentului a rezultat rănirea a trei persoane, care primesc îngrijiri medicale la faţa locului. Traficul se desfăşoară pe un fir, alternativ, prin dirijare.”

Sursa foto: ISU Arad





Adsense