Acasă Actualitatea Video. Gest de fair-play al unui jucător de la CSM Olimpia Satu...

Video. Gest de fair-play al unui jucător de la CSM Olimpia Satu Mare! Și-a cerut scuze la hotel după o fază dură

0

Meciul tur dintre CSM Olimpia Satu Mare și Minerul Lupeni, disputat miercuri și încheiat la egalitate, scor 2-2, a avut parte de un episod dramatic în repriza secundă, care a umbrit pe moment spectacolul sportiv.



În minutul 70, într-un duel aerian, jucătorul Olimpiei, Gondiu Gheorghe, l-a lovit cu cotul în zona capului pe adversarul său, Daniel Creciunesc. Mijlocașul Lupeniului a căzut inconștient pe gazon, fiind nevoie de intervenția rapidă a Ambulanței. Gondiu a văzut cartonașul roșu direct, iar Creciunesc, deși și-a revenit și a dorit să reintre pe teren, nu a fost lăsat de cadrele medicale, care au considerat necesare investigații suplimentare.

Din fericire, starea lui Daniel Creciunesc s-a stabilizat rapid. Clubul Minerul Lupeni a transmis vineri un mesaj public de mulțumire și apreciere, în care a confirmat că jucătorul nu se află în pericol și a evidențiat gestul de fair-play al lui Gondiu, care s-a deplasat în aceeași seară la hotelul echipei oaspete pentru a-și cere scuze personal.

VIDEO cu faza de la meci sursă Facebook – Genu Tuțu:

Un exemplu de respect și fair-play care merită toată admirația noastră. Pe teren suntem adversari, dar în afara lui suntem o familie a sportului, unită prin valori precum respectul, empatia și solidaritatea”, se arată în mesajul transmis de clubul din Valea Jiului.

Meciul retur al semifinalei barajului pentru promovarea în Liga 2 se va disputa sâmbătă, de la ora 17:30, la Lupeni, iar calificarea este în continuare deschisă. Gondiu nu va juca după cartonașul roșu primit direct. Probabil va fi suspendat câteva meciuri, Comisia de Disciplină FRF urmând să anunțe sancțiunile de miercuri.





Adsense