În cadrul etapei a 5-a din Liga a 2-a, Universitatea Cluj a întâlnit duminică la prânz, pe Metaloglobus București. Studenții au reușit să se impună dramatic, la ultima fază, cu 2-1 și să bifeze cea de-a patra victorie în acest sezon.
Partida a fost una echilibrată până în minutul 28, atunci când oaspeții au deschis scorul. A fost o centrare dintr-o lovitură liberă din stânga, Caramalău se înalță la 16 metri și reia cu capul în față, în stânga, acolo unde se demarcă excelent Enache, care trimite tot cu capul, din circa 11 metri, spre colțul lung, Gorcea respinge în lateral, acolo unde plonjează Ovidiu Herea. Căpitanul Metaloglobusului pune latul din 3 metri și împinge mingea în plasă.
În repriza a doua, U Cluj a încercat să revină pe tabelă, iar în minutul 84, Dican egalează după o lovitură de cap. Blejdea centrează din cornerul din dreapta, Victor Dican se înalță în 6 metri, de lângă Caramalău, static, și îl învinge cu o lovitură de cap puternică pe Gavrilaș. Iar pe final, jucătorii lui Erik Lincar s-au întrecut în ratări monumentale, dar Boiciuc face 2-1 la ultima fază a meciului și aduce o victorie la care poate nimeni nu mai spera. În minutul 95 Blejdea întoarce înapoi pentru Mitrea, care centrează din stânga pe bara a doua, Alexandru Boiciuc pune latul din 6 metri și trimite cu stângul la colțul lung, în dreapta lui Gavrilaș.
În urma adjudecării celor 3 puncte, U Cluj se află deocamdată pe locul 2 în clasament și bifează cea de-a patra reușită a noului sezon.
”U” Cluj: Gorcea – Gîț, Gugu (cpt.), Vomir, Mitrea, Ribeiro, Dican, Haită, Nic. Pîrvulescu, M. Ciobanu, Boiciuc
Rezerve: Micle – Hofman, Taub, Balgiu, Țurcan, Novac, Blejdea, Voinea, Tescan
Antrenor: Erik Lincar
Metaloglobus: Gavrilaș – Andr. Sava, Caramalău, D. Lung, I. Sîrbu, Borțoneanu, Pandele – Enache, Al. Coman, Cl. Herea, Ov. Herea (cpt.)
Rezerve: Nedelcovici – L. Cazan, Gafaru, Al. Lazăr, Andr. Răuță, Tudoran, Ed. Vraciu, Covalciuc, Plumbuitu
Antrenor: Nicolae Grigore