Dinamo – CFR Cluj a fost unul dintre meciurile de urmărit duminică seara în Liga 1. Din păcate pentru gazde și din fericire pentru oaspeți, partida n-a arătat ca și un adevărat derby, ca și acum câțiva ani, deși „câinii” au încercat să arate cât mai bine. Însă campioana și-a respecta statutul de favorită și s-a impus cu un linistitor 3-0.
În mare parte, prima repriză a fost dominată de elevii lui Dan Petrescu, care, cu un plus de valoare au reușit să marcheze de două ori în doar trei minute. În minutul 15 Omrani a trimis frumos cu capul, imparabil, în urma unei lovituri libere pentru 1-0. Apoi, peste trei minute, Debeljuh a majorat scorul, după ce îi ia fața lui Pinto și înscrie din câțiva metri.
Dinamo a încercat, dar a reușit destul de timid să se apropie de poarta lui Hindrich, astfel că, la cabine s-a intrat cu oaspeții în avantaj de două reușite.
De la vestiar, dinamovistii au iesit mai montati, dar Debeljuh putea face 3-0 dup 10 minute, dar a fost blocat in pozitie excelenta.
Si a venit minutul 80, cand Deac a marcat al treilea gol, dupa ce a ramas singur cu Esanu.
CFR Cluj se mentine la distanta pe prima pozitie a clasamentului, cu 9 puncte si asteapta meciul de la 21.30 al FCSB-ului.
Dinamo: Eșanu – Sorescu, Pinto, Popa, A. Radu – Măgureanu, Espinosa, Kainourgios – C. Matei, Ivanovski, Toje
Rezerve: Iliev – R. Grigore, Giafer, Carp, Bani, Țîră, Vestenicky, Nunic, Mihaiu
CFR Cluj: Hindrich – Manea, Graovac, Burcă, F. Ștefan – Boateng, Bordeianu, Deac – Sacko, Debeljuh, Omrani
Rezerve: Bălgrădean – Malico, Bouhenna, Culio, Păun, Chipciu, Gîdea, Costache, Alibec
style='margin: 8px 0; clear: both;'>