Acasă Sport Victorie categorică pentru handbalistele de la CSM Olimpia Satu Mare în penultima...

Victorie categorică pentru handbalistele de la CSM Olimpia Satu Mare în penultima etapă

0

Echipa de handbal feminin a CSM Olimpia Satu Mare a reușit o victorie clară în penultima etapă a sezonului regulat din campionatul juniorilor III, impunându-se pe teren propriu cu 33–17 în fața formației ACS Érsport Salacea.



Elevele antrenorilor Nagy Florián și Lucaci Dénes, formate din jucătoare provenite din Orașul Nou, Turulung și Porumbești, au dominat partida încă din primele minute, având un avantaj de 4–0 în minutul 3. Până la pauză, diferența a crescut semnificativ, CSM Olimpia conducând cu 20–7.

În repriza a doua, sătmărencele și-au continuat jocul solid, ajungând la un avantaj maxim de 19 goluri (32–13) în minutul 42. Deși adversarele din Bihor au reușit să reducă din diferență pe final, victoria CSM Olimpia a fost una categorică.

Prin acest succes, CSM Olimpia Satu Mare își consolidează poziția a treia în clasament și își asigură prezența în Turneul Perseverență 2, unde va lupta pentru un loc cât mai bun.

Ultima etapă a sezonului regulat va avea loc pe 27 februarie, când echipa sătmăreană se va deplasa la Oradea pentru meciul decisiv cu Alpha, ocupanta locului 4. CSM Olimpia are un avans de două puncte față de bihorence, iar un rezultat pozitiv le-ar menține pe locul 3 înainte de faza play-off.

Rezultat și marcatoare

CSM Olimpia Satu Mare – ACS Érsport Salacea 33–17 (20–7)

📌 Marcatoare CSM Olimpia:
🔹 Burja Adrienn Barbara – 15 goluri
🔹 Orbán Orsolya – 5
🔹 Noveli Rebeka – 5
🔹 Bartha Szabina Beatrix – 4
🔹 Büte Hilda – 2
🔹 Kovács Viktória Jázmin – 2







Adsense