Consilierii locali din municipiul Satu Mare vor dezbate în ședința de mâine, joi, 23 octombrie 2025, un proiect de hotărâre de o importanță deosebită pentru elevii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga”: aprobarea documentației tehnico-economice pentru amenajarea unui teren multifuncțional de sport.
Proiectul, inițiat de primarul Kereskényi Gábor, vizează construirea unui teren modern care să susțină atât activitățile obligatorii din curriculumul școlar, cât și pe cele extracurriculare și competiționale, promovând un stil de viață activ și dezvoltarea armonioasă a elevilor.
Două scenarii propuse, unul recomandat
Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (D.A.L.I.), elaborată de SC Studio BB SRL – Atelier de Arhitectură, prezintă două variante de realizare:
Scenariul 1: teren cu o suprafață de 880 m² (22 × 40 m), având o valoare totală estimată de 324.683 lei (fără TVA), din care 307.633 lei pentru construcții-montaj;
Scenariul 2 (recomandat): teren cu o suprafață de 600 m² (20 × 30 m), valoarea totală fiind de 226.800 lei (fără TVA), din care 209.750 lei pentru construcții-montaj.
Proiectantul a recomandat implementarea Scenariului 2, argumentând că acesta răspunde cerințelor tehnice impuse de legislația sportivă și reduce semnificativ costurile de realizare și întreținere.
Detalii tehnice și finanțare
Terenul urmează să fie realizat cu gazon sintetic de 20 mm montat pe o placă de beton, dotat cu două porți de minifotbal/handbal, iar întreaga suprafață va fi împrejmuită cu gard de sârmă de 5 metri înălțime.
Finanțarea va fi asigurată din bugetul de stat, iar durata estimată pentru execuția lucrărilor este de 4 luni calendaristice.
Obiectivul general al municipalității este dezvoltarea activităților sportive ale tineretului școlar, prin asigurarea unei infrastructuri adecvate desfășurării orelor de educație fizică în condiții moderne și sigure.
Proiectul a primit aviz favorabil din partea Comisiei tehnico-economice, înregistrat cu nr. 62240 / 21.10.2025, și urmează să fie supus votului Consiliului Local Satu Mare în ședința de mâine.




































