Un tren marfar a deraiat, pe relația Dej – Constanța, iar traficul în zonă a fost oprit. Traficul feroviar este blocat pe Magistrala 400 Braşov – Satu Mare, din cauza deraierii a două vagoane, din compunerea trenului marfar 76014, care transporta cereale şi se deplasa pe relaţia Dej – Constanţa.
Garnitura feroviară, compusă din 30 vagoane încărcate cu cereale, aparţine operatorului naţional de transport feroviar de marfă şi circula pe relaţia Dej Triaj – Port Constanţa.
„Deraierea, respectiv răsturnarea celor două vagoane din compunerea trenului, s-a produs între staţiile Monor Gledin – Râpa de Jos, la km 38+600. Pentru menţinerea continuităţii transportului feroviar de călători, SRCF Cluj va asigura transbordare cu mijloace auto pe relaţia Sărăţel – Deda şi va retrasa graficul de circulaţie al anumitor trenuri pe ruta alternativă, prin Războieni“, precizează sursa citată printr-un comunicat transmis AGERPRES.
Cele două măsuri necesare continuităţii traficului feroviar de călători, transbordare auto şi rută alternativă prin Războieni, vor fi menţinute până la finalizarea tuturor intervenţiilor necesare în astfel de evenimente, de la ridicarea, repunerea vagoanelor pe şină, retragerea lor în staţie, inclusiv verificarea liniei şi, în funcţie de constatările personalului de specialitate, lucrări de reparaţii la linie şi la componentele infrastructurii feroviare, dacă situaţia o impune.