Acasă Actualitatea Tânăr prins la volan în centrul municipiului Satu Mare sub influența substanțelor...

Tânăr prins la volan în centrul municipiului Satu Mare sub influența substanțelor interzise

0

La data de 16 iunie a.c., în jurul orei 04.00, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare, au depistat pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Satu Mare un tânăr, de 19 ani, din localitatea Turț, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism.



În urma testării a tânărului cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

>






Adsense