Acasă Sport Sportiv sătmărean premiat de autoritățile din… Maramureș!

Sportiv sătmărean premiat de autoritățile din… Maramureș!

0

Autoritățile din Maramureș au acordat un premiu de excelență unui sportiv originar din Satu Mare. Goia George Flaviu, un talentat atlet reprezentând clubul Unirea Șișești la disciplina sportivă Skandenberg, a fost onorat cu Diploma de Excelență „Top Sport Maramureș – Seniorii Sportului Maramureșean 2023”.



Mesajul de pe diploma primită de sportiv subliniază contribuția sa semnificativă la sportul maramureșean și apreciază performanțele sale excepționale. Această recunoaștere din partea unei entități poate fi interpretată ca un semn al aprecierii și respectului pentru talentul și munca depusă de sportiv.

Sportivul a transmis un mesaj de mulțumire pentru recunoașterea primită: „Premiat de Consiliul Județean Maramureș! Respectul, susținerea, aprecierea, motivarea și admirația pentru sportivi și rezultatele lor sunt motivante pentru aceștia și ne arată de ce Maramureșul este cu 10 clase în sportul de performanță peste Satu Mare. Mulțumesc Maramureș, mulțumesc Primăria Șișești,” a declarat sportivul într-o postare pe rețelele de socializare. Acesta a postat și o poză alături de președintele Consiliului Județean Maramureș – Ionel Ovidiu Bogdan.

Precizăm că Goia George Flaviu a ajuns să reprezinte un club din alt județ pentru ca la Satu Mare nu a primit sprijin de nicăieri.

În altă ordine de idei, este bine că în unele județe sunt premiați în continuare sportivii pentru performanțe, capitol la care Satu Mare stă foarte prost. Nici măcar Raliul Dakar nu-i mișcă pe aleșii Sătmarului de mai mulți ani.

English version

The authorities in Maramureș awarded a sports excellence prize to an athlete originally from Satu Mare. Goia Gheorghe Flaviu, a talented athlete representing the Unirea Șișești club in the discipline of Skandenberg, was honored with the „Top Sport Maramureș – Seniors of Maramureș Sports 2023” Diploma of Excellence.

The message on the diploma received by the athlete emphasizes his significant contribution to Maramureș sports and acknowledges his exceptional performances. This recognition from an entity can be interpreted as a sign of appreciation and respect for the athlete’s talent and hard work.

The athlete conveyed a message of gratitude for the recognition received: „Awarded by the Maramureș County Council! Respect, support, appreciation, motivation, and admiration for athletes and their results are motivating for them and show why Maramureș is ten classes above Satu Mare in sports performance. Thank you, Maramureș, thank you, Șișești Town Hall,” the athlete stated in a post on social media.

On another note, it is commendable that in some counties, athletes continue to be awarded for their performances, a chapter where Satu Mare is faring very poorly. Not even the Dakar Rally has moved the elected officials of Satu Mare for several years.

https://dincolodesport.eu/sute-de-judoka-vor-lupta-sambata-si-duminica-pentru-medalii-la-satu-mare/







Adsense