Acasă Informativ Satu Mare și Maramureș au unul dintre cei mai cooli episcopi! Giveaway...

Satu Mare și Maramureș au unul dintre cei mai cooli episcopi! Giveaway cu Biblii

0

Episcopia Maramureșului și Sătmarului propune un mod actual de a rămâne aproape de tineri: comunicarea directă în mediul online. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, instituția derulează în aceste zile un giveaway pe Instagram, dedicat Zilei Bibliei și sărbătorii Sfântului Ioan Gură de Aur, marcată anual la 13 noiembrie.

Tinerii sunt invitați să răspundă la întrebarea „Ce înseamnă pentru tine Sfânta Scriptură?”, iar cinci dintre cei înscriși vor fi desemnați câștigători prin tragere la sorți. Premiile constau în Biblii dăruite cu semnătura Preasfințitului Iustin, alături de alte tipărituri cu tematică religioasă.

Inițiativa aparține Departamentului Comunicații Media-Online din cadrul Sectorului Cultural și de Comunicații Media al Episcopiei și se înscrie într-o strategie asumată de apropiere de tineri, acolo unde aceștia sunt activi – pe rețelele sociale. Mesajul este clar: credința poate fi transmisă și în mediul digital fără a pierde din profunzimea și seriozitatea conținutului.

Concursul se desfășoară exclusiv pe Instagram, până în 13 noiembrie, ora 23:59.

Sursă: ActualMM









Adsense