Acasă Sport Sătmăreanul Luca Năstruț, în finala Ligii Naționale și convocat la naționala universitară...

Sătmăreanul Luca Năstruț, în finala Ligii Naționale și convocat la naționala universitară a României

0

Luca Năstruț, baschetbalist originar din Satu Mare și component al echipei CSM Oradea, trăiește o perioadă intensă în cariera sa sportivă. Tânărul jucător a fost convocat recent de Federația Română de Baschet la lotul național universitar, care va participa în această vară la Jocurile Mondiale Universitare din Germania, între 15 și 27 iunie.



Până atunci însă, Năstruț este concentrat pe finala Ligii Naționale, unde Oradea se luptă cu U BT Cluj Napoca pentru titlu. După primele două meciuri, scorul este egal, 1-1, iar meciurile 3 și 4 se vor disputa la Cluj, în BT Arena, pe 8 și 10 iunie.

Mă onorează această convocare. Sper să facem o figură frumoasă la Mondiale. Dar deocamdată suntem cu gândul la finală. Mergem la Cluj să batem pe U și să câștigăm titlul. Ar fi primul meu titlu ca jucător”, a declarat Luca pentru Gazeta de Nord-Vest.

Luca Năstruț a început baschetul la LPS Satu Mare și este fiul cunoscutului om de sport Liviu Năstruț. Astăzi, este unul dintre jucătorii promițători din Liga Națională și reprezintă cu mândrie orașul natal în baschetul de performanță.

style='margin: 8px 0; clear: both;'>






Adsense