Un sătmărean a trăit revelația vieții lui în Turcia, la un resort all inclusive din Antalya: „Nici n-am simțit că am plecat de-acasă!” – a declarat acesta, ținându-se cu mâna de ceafă și cu ochii în pământ.
Totul a început într-o seară liniștită, pe terasa hotelului, când bărbatul – să-i zicem Ion – a comis greșeala capitală: s-a uitat puțin cam insistent spre o domnișoară din Ucraina care făcea aqua zumba în slow motion. Greșeala? A zâmbit. Fatal!
Soția, vigilentă ca întotdeauna, l-a atenționat discret, în dialect internațional: o palmă direct pe ceafă, „cu gust”, cum se zice în Ardeal.
„A fost exact ca acasă”, a povestit Ion mai târziu prietenilor. „Adică mâncare bună, bere rece la discreție și control strict din partea soției. Ce poate fi mai familiar?”
Întrebat dacă se mai uită și azi la zumba, Ion a răspuns în șoaptă: „Numai la emisiunea de gătit de pe Kanal D. Acolo nu iau bătaie…”
La finalul sejurului, bărbatul a completat chestionarul hotelului astfel:
– Cum a fost experiența?
– Ca acasă.
– Ați recomanda prietenilor?
– Doar celor care au antrenament la reflexe.
(Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare)