Acasă Sport Sătmăreanca Sara Șunea – Maestră a FIDE la doar 13 ani! Performanță...

Sătmăreanca Sara Șunea – Maestră a FIDE la doar 13 ani! Performanță remarcabilă pentru sportiva de la LPS

0

LPS Satu Mare anunță cu mândrie promovarea elevei Sara Sunea în rândul maeștrilor Federației Internaționale de Șah (WFM – Woman FIDE Master), în urma prestației excepționale de la Brașov Grand Prix Classic, competiție internațională cu 378 de participanți din 29 de țări.



Antrenată la LPS Satu Mare de profesorul Cătălin Ardelean și cu dublă legitimare la Academia de Șah Maramureș, Sara a reușit 4,5 puncte în grupa de elită, cu o performanță de 2248 și o creștere spectaculoasă de 104 puncte Elo. La doar 13 ani, rezultatul o plasează între cele mai bune jucătoare din lume la categoria ei de vârstă – locul 5 mondial și primul loc european.

„Este o reușită uriașă, rodul muncii constante și al unei susțineri de excepție din partea familiei și antrenorilor. Suntem extrem de mândri că Sara reprezintă LPS Satu Mare la acest nivel”, a declarat prof. Cătălin Ardelean.

LPS Satu Mare îi felicită și pe ceilalți elevi prezenți la turneu: Radu David, Ionuț Iuga și Sofia Vălean, care au arătat ambiție și progres într-un mediu competitiv internațional. Eforturile susținute ale Federației Române de Șah și ale antrenorilor implicați dau roade vizibile în formarea noii generații de campioni.







Adsense