Până astăzi, 20 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.074.297 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 1.029.375 de pacienți au fost declarați vindecați. La nivel de Satu Mare, avem șase cazuri noi depistate, cu o incidență la fel ca ieri, 0,28, iar două persoane au pierdut lupta cu viața.
Până astăzi, în județul Satu Mare s-au înregistrat 12.937 îmbolnăviri, 12.487 vindecări și 360 decese cauzate de coronavirus. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 2 decese, o pacientă de 73 de ani, respectiv un pacient de 75 de ani, la Spitalul Municipal Carei, persoane cu multiple comorbidități.
Până în prezent au fost efectuate 97.627 teste, din care 312 în cursul zilei precedente. La nivelul județului Satu Mare, în data de 20 mai 2021, se află 54 de persoane izolate și 781 persoane în carantină la domiciliu sau la locatia declarată.
La nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 618 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.137. Dintre acestea, 663 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.713.542 de teste RT-PCR și 1.071.023 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.560 de teste RT-PCR (10.626 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.934 la cerere) și 10.692 de teste rapide antigenice.
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt.
Județ
Număr de cazuri confirmate(total)
Număr de cazuri nou confirmate
Incidența înregistrată la 14 zile
1.
Alba
21069
26
1,12
2.
Arad
23546
8
0,47
3.
Argeș
27161
19
0,75
4.
Bacău
25962
11
0,28
5.
Bihor
29046
17
0,76
6.
Bistrița-Năsăud
11821
8
0,55
7.
Botoșani
14089
14
0,36
8.
Brașov
43466
30
0,73
9.
Brăila
13200
8
0,50
10.
Buzău
12502
14
0,45
11.
Caraș-Severin
11351
24
0,98
12.
Călărași
9997
3
0,43
13.
Cluj
57248
44
1,11
14.
Constanța
42743
14
0,53
15.
Covasna
8483
6
0,76
16.
Dâmbovița
22400
4
0,42
17.
Dolj
26498
16
0,44
18.
Galați
27437
13
0,55
19.
Giurgiu
10963
7
0,43
20.
Gorj
9181
3
0,17
21.
Harghita
8219
10
0,64
22.
Hunedoara
22800
8
0,69
23.
Ialomița
10713
2
0,35
24.
Iași
42196
26
0,41
25.
Ilfov
44912
15
0,94
26.
Maramureș
20305
5
0,27
27.
Mehedinți
8282
4
0,62
28.
Mureș
23809
14
0,66
29.
Neamț
18777
19
0,58
30.
Olt
14506
10
0,47
31.
Prahova
34950
34
1,01
32.
Satu Mare
12937
6
0,28
33.
Sălaj
10890
4
0,67
34.
Sibiu
26327
35
0,90
35.
Suceava
24101
10
0,26
36.
Teleorman
13630
5
0,55
37.
Timiș
54123
19
0,73
38.
Tulcea
8375
11
0,58
39.
Vaslui
15896
5
0,26
40.
Vâlcea
16319
11
0,52
41.
Vrancea
10625
5
0,45
42.
Mun. București
182852
91
0,82
43.
Cazuri noi nealocate pe județe
590*
-20
TOTAL
1.074.297
618
În intervalul 19.05.2021 (10:00) – 20.05.2021 (10:00) au fost raportate 61 de decese (36 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din țară.