Ziua de sâmbătă ne-a rezervat antrenamentele feminine și etapa individuală masculină de la Vikersund, Norvegia.
Noul record feminin a fost dus de canadianca Alexandria Loutitt la 222 de metri, iar duminică avem concursul FIS, cel care va stabili ierarhia finală la feminin în cadrul turneului Raw Air.
Băieții au început etapa la ora 17:30 și s-a dovedit a fi una spectaculoasă. Finalul primei manșe ne-a oferit două zboruri foarte frumoase, avându-i protagoniști pe Granerud (235,5 metri) și Kraft (239,5 metri), candiații în acest an la trofeul Raw Air. Aici facem o paranteză și spunem că Stefan Kraft a ajuns în antrenamente până la 249 de metri, dar căzând la aterizare din cauza distanței mari.
Startul manșei secunde a fost unul deloc atractiv, punctul de construcție nefiind atins de primii zece sportivi. Abia Tande a spart gheața cu ai săi 203 metri. Apoi, Eisenbichler, Fettner, Nakamura și Zyla ne-au dat speranțe că se poate mult mai bine. Dawid a încercat să recupereze din handicap, însă s-a oprit nu foarte departe, la 225 de metri. În cadrul concursului de sâmbătă, austriacul Tschofening și-a îmbunătățit personal bestul cu 5 metri, după care Timi Zajc a ratat complet evoluția. A urmat o perioadă cu vânt puternic din spate, iar spectacolul a avut de suferit. Chiar și în condiții proaste, Kraft s-a dus până la 227,5 metri, devenind lider pentru moment. A venit Granerud care cu ai săi 222 de metri și astfel că a câștigat etapa.
Rezultatele etapei de sâmbătă AICI.
Clasamentul Cupei Mondiale (individual) AICI.
Clasamentul Cupei Mondiale (zbor) AICI.
Clasamentul Cupei Mondiale (națiuni) AICI.
Programul rămas de la de la Vikersund
Băieți
• Duminică, 19 martie: calificări, ora 15:30 (netelevizat)
• Duminică, 19 martie: etapă individuală, ora 17:00 (E1, HD, 4K)
Fete
• Duminică, 19 martie: competiție individuală FIS, ora 11:00 (E2, 2HD)
Date despre trambulină
• Punct de construcție: 200 de metri
• Dimensiune: 240 de metri
• Record: 253,5 metri (Stefan Kraft, 2017)/ 222 de metri (Alexandria Loutitt)
• Capacitate arenă: 30.000 de spectatori
Foto: Captură Eurosport.