Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a organizat, la Palatul Parlamentului, o dezbatere naţională privind reforma legii penale, cu accent pe prevenirea infracţionalităţii, asigurarea unei condamnări juste și reintegrarea socială a persoanelor condamnate.
Președintele Comisiei, deputatul Laura Gherasim, a explicat că inițiativa vine ca urmare a creșterii numărului de petiții primite din partea deținuților din penitenciarele din întreaga țară.
Penitenciarele din România, sub lupa Comisiei
În ultimele luni, parlamentarii și personalul tehnic al Comisiei au efectuat vizite aprofundate în mai multe unități de detenție, printre care și Penitenciarul Satu Mare. Alte penitenciare vizitate au fost cele din Mărgineni, Târgşorul Nou, Poarta Albă, Galaţi, Giurgiu, Jilava, Rahova, Botoşani, Iaşi și Slobozia, precum și unitățile spitalicești Jilava și Rahova.
Probleme grave constatate
În urma acestor vizite, Comisia a semnalat o serie de probleme majore:
supraaglomerarea penitenciarelor,
condiții precare de igienă,
deficit de personal operativ și administrativ,
lipsa personalului medical și psihologic,
expunerea cadrelor operative la riscuri fără protecție adecvată,
imposibilitatea Administrației Naționale a Penitenciarelor de a respecta standardele europene impuse de CEDO.
Obiectiv: reformă și reintegrare
Comisia și-a propus să contribuie, prin propuneri legislative și dialog instituțional, la o reformă reală a sistemului penitenciar, care să pună accent atât pe siguranța cadrelor și respectarea drepturilor fundamentale, cât și pe reintegrarea socială a foștilor deținuți.