Acasă Actualitatea PSD Satu Mare și-a prezentat ultimii veniți din PNL pentru alegerile din...

PSD Satu Mare și-a prezentat ultimii veniți din PNL pentru alegerile din 9 iunie

0

Încep mișcările de trupe între partidele din Satu Mare, cu puțin mai mult de două luni până la alegerile locale din 9 iunie 2024. Primii care au anunțat noile „transferuri” au fost cei de la PSD, care au adus în partid mai mulți primari, consilieri sau viceprimari PNL.

Marți după-amiază, la sediul PSD din Satu Mare a avut o conferință de presă interesantă, susținută de președintele Mircea Govor.

Asta după ce, ieri, presa anunța că mai mulți primari, viceprimari și consilieri PNL din județul Satu Mare vor trece la social-democrați. Este vorba despre viceprimarul comunei Vetiș, Dan Codrea, care va aduce și 7 consilieri PNL, despre primarul comunei Căuaș, Marius Roka (care se pare că și-a pierdut sprijinul Organizației PNL Căuaș de câteva săptămâni), despre viceprimarul comunei Socond, Nicolae Silaghi, alături de doi consilieri locali PNL, respectiv primarul comunei Tarna Mare, Monica Sobius, alături de viceprimarul Vasile Lenghel, consilierii locali și toată organizația PNL Tarna Mare.

Aceștia au fost prezenți la sediul PSD, exprimându-și interesul și aportul pentru alegerile din iunie, alături de primarul orașului Tășnad, Adrian Farcău.

“Îmi face o deosebită plăcere și mă bucur că am reușit aceste aduceri la PSD Satu Mare. Am pregătit bine această strategie, iar acum se văd rezultatele. Le mulțumesc tuturor celor care ni s-au alăturat, împreună cu echipele lor. Nu-mi rămâne decât să spun că domnul Silaghi, viceprimarul de Socond, face parte din zona mea și sper ca împreună cu el să câștigăm primăria. Toți care au venit la noi vor face parte din Consiliul Politic Județean, în funcția de vicepreședinți. Obiectivul nostru este să găsim cele mai bine decizii. Nu vreau să intru în nicio polemică cu nimeni, avem doar bătălii politice corecte. Când în PNL se întâmplă ce se întâmplă, oamenii buni pleacă într-un loc unde le sunt recunoscute valorile. Referitor la alianțe cu PNL, această discuție este închisă demult”, a declarat președintele PSD, Mircea Govor.

Președintele Mircea Govor a mai declarat că și alți liberali vor mai trece în tabăra social-democrată.

Monica Sobius a spus de ce a ales să plece din PNL: “Eu sunt un om de acțiune, nu mă mulțumesc doar să fac poze și să particip la evenimente. Mi s-a părut că la PSD pot să-mi pun în valoare cunoștințele”

Marius Roka, primarul comunei Căuaș a declarat că nu are echipă cu care să lucreze. “Comuna Căuaș intră într-o nouă eră începând de acum. Vreau o echipă cu care să câștigăm primăria”.

Primarul orașului Tășnad a declarat, la întrebarea de ce a fost curtat de PNL si de ce a ales PSD: “Am găsit înțelegere și sprijin aici. Cum Pro România nu mai are activitate, m-am întors acasă”. Surse din anturajul liberal spun, de cealaltă parte, că Farcău va candida din partea PSD-PNL.

Adsense