Acasă Actualitatea PROGRAM. Satu Mare marchează 106 ani de la Intrarea Armatei Române în...

PROGRAM. Satu Mare marchează 106 ani de la Intrarea Armatei Române în municipiu

0

Instituția Prefectului – Județul Satu Mare anunță organizarea unui ceremonial militar și religios dedicat intrării Armatei Române în municipiul Satu Mare, eveniment istoric petrecut la data de 19 aprilie 1919.



Manifestările comemorative vor avea loc în 17 aprilie 2025, începând cu ora 10:00, la Monumentul Eroului Necunoscut din municipiul Satu Mare.

Programul ceremonialului:

  • Prezentarea onorului
  • Intonarea Imnului Național al României
  • Oficierea serviciului religios
  • Alocuțiuni susținute de oficialități locale și județene
  • Depunerea de coroane, jerbe și buchete de flori
  • Defilarea gărzii de onoare
  • Încheierea ceremoniei

Evenimentul se înscrie în calendarul manifestărilor dedicate cinstirii eroilor națiunii române și subliniază importanța momentului istoric al reintegrării orașului Satu Mare în granițele României Mari, în urma Primului Război Mondial.

Prefectura Satu Mare adresează invitația tuturor cetățenilor să participe la această ceremonie solemnă, în semn de recunoștință față de jertfa celor care au contribuit la făurirea statului național unitar român.





Adsense