Râșnovul devine din nou capitala săriturilor cu schiurile. În perioada 13-14 septembrie 2025, trambulina HS-97 va găzdui o nouă etapă din cadrul Marelui Premiu de Vară, competiție internațională organizată de Federația Română de Schi și Biatlon (FRSB) sub egida FIS.
La eveniment sunt așteptați sportivi de top din întreaga lume, programul fiind împărțit pe două zile, cu întreceri atât la feminin, cât și la masculin. În prima zi, sâmbătă, antrenamentele și calificările vor începe de la ora 09:30, iar competițiile propriu-zise sunt programate de la 12:15 (feminin) și 17:15 (masculin). Duminică, 14 septembrie, concursurile vor avea loc la aceleași ore.
Oficialii competiției
Delegatul tehnic FIS este Geir Steinar Loeng (Norvegia), iar șeful competiției este cehul Josef Hlava. Din partea României, coordonarea revine lui Constantin Andrei, reprezentant FRSB, care asigură și legătura cu organizatorii.
Organizare și detalii logistice
Comitetul de Organizare oferă cazare pentru sportivi și oficiali înregistrați la timp, iar transportul de la și către Râșnov este asigurat la cerere. Aeroportul Brașov-Ghimbav fiind deja funcțional, accesul internațional se face mult mai facil.
Centrul de presă va funcționa chiar la baza trambulinei, pentru ca jurnaliștii să transmită în timp real emoțiile competiției.
Astfel, la mijloc de septembrie, Râșnovul se aliniază din nou pe harta mondială a săriturilor cu schiurile, într-un eveniment care promite spectacol sportiv și atmosferă de mare competiție.
Programul evenimentului (orele locale)
12 septembrie
20:00 – ședință tehnică (online)
13 septembrie
09:30 – Antrenament (femei)
11:00 – Start calificări (femei)
12:15 – Începutul competiției (femei)
14:30 – Antrenament (bărbați)
16:00 – Start calificări (bărbați)
17:15 – Începutul competiției (bărbați)
14 septembrie
11:00 – Start calificări (femei)
12:15 – Începutul competiției (femei)
16:00 – Start calificări (bărbați)
17:15 – Începutul competiției (bărbați)
Date despre trambulină
Punct de construcție: 90 de metri
Dimensiune: 97 de metri
Recorduri: 103 metri (Daniel Tschofenig)/ 98 de metri (Nika Kriznar)
Foto. Ipoteză dramatică: tinerii ar fi sărit îmbrățișați în fața camionului! Nu pot fi identificați
Foto. Misterul din spatele acestei fotografii! Un portal spre inedit în municipiul Satu Mare
Video/Foto. Scene dramatice la fosta fabrică Unio din Satu Mare! Clădiri făcute praf
Orașul de lângă Satu Mare în care nu este indicat să te muți din cauza poluării aerului