Acasă Actualitatea Prețul real al laptelui! Cât primesc fermierii sătmăreni și cât costă la...

Prețul real al laptelui! Cât primesc fermierii sătmăreni și cât costă la raft – diferență mare

0

România încurajează producătorii locali, însă prețul pe care îl primesc fermierii pentru laptele crud este surprinzător de mic în comparație cu valoarea acestuia la raft. În timp ce consumatorii plătesc în medie între 7 și 10 lei pe litru de lapteîn supermarketuri, fermierii primesc de la procesatori sume chiar și de cinci ori mai mici.



În partea de vest a României, prețul laptelui a stagnat în ultima perioadă. Daniel Frei, președintele Cooperativei Samus Lact din Satu Mare, a declarat că fermierii din cooperativă primesc 2,38 lei/litru. Totuși, în alte zone din țară, există procesatori care oferă fermierilor prețuri și mai mici, chiar și 1,20 lei/litru.

„Acum, noi nu avem un contract pe un an de zile ca și cooperativă. Eu, din ce știu, în zonă prețurile au cam stagnat. Noi la cooperativă am plătit 2,38 lei/litru. Nu știu să spun cât dau alți procesatori, dar am auzit tot felul de prețuri, de la 1,20 lei/litru până la 2,60 lei/litru”, a declarat Daniel Frei, citat de agrointel.ro.

Deși fermierii primesc, în cel mai bun caz, puțin peste 2 lei pe litru, prețul final al laptelui procesat ajunge în supermarketuri la 7-10 lei/litru, în funcție de brand și tipul de procesare. Diferența este justificată de procesarea, ambalarea, transportul și adaosurile comerciale, însă mulți fermieri consideră că sistemul actual îi dezavantajează puternic.

În acest context, producătorii locali cer măsuri de sprijin din partea statului, precum subvenții mai mari sau crearea unor lanțuri scurte de distribuție, pentru a putea vinde laptele direct consumatorilor la un preț mai corect.







Adsense