Marți, 5 noiembrie 2024, la Paraclisul „Sfântul Gheorghe” din incinta Unității Militare 01653 din Satu Mare, s-a desfășurat un eveniment deosebit, Cercul Pastoral dedicat preoților militari și celor implicați în activități social-filantropice din Episcopia Maramureșului și Sătmarului. Sub binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, lucrările au început la ora 10:00, fiind prezidate de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei.
La întâlnire au participat atât preoți militari, cât și cei coordonatori de activități caritabile. Comandantul Unității Militare Satu Mare, domnul Mr. Ovidiu-Grigore Coștiuc, a adresat un cuvânt de bun venit, subliniind importanța colaborării între Biserică și Armată.
Evenimentul a avut o temă centrală – „Sfinții Tămăduitori în Istoria Bisericii” – susținută de Pr. mil. (Mr.) Mircea–Alexandru Câcău. Referatul său a adus în prim-plan ideea că vindecările săvârșite de sfinți nu sunt doar acte medicale, ci minuni care ne întăresc în credință și apropie de Dumnezeu. „Vindecările lor sunt o manifestare a iubirii divine, nu doar pentru trup, ci și pentru suflet,” a explicat părintele Alexandru.
Preasfințitul Părinte Timotei a subliniat, la rândul său, rolul preotului de a susține persoanele aflate în suferință prin rugăciune și încredere în Dumnezeu, considerând credința „cea mai mare forță a omului pe pământ.” La final, PS Timotei Sătmăreanul și Arhim. Ioachim Tomoiagă au oferit îndrumări valoroase pentru viitoarele proiecte duhovnicești, consolidând angajamentul în sprijinirea celor în suferință.
Foto: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului
