Acasă Informativ Pompierii sătmăreni sar în ajutor! Verifică secțiile ATI din județ

Pompierii sătmăreni sar în ajutor! Verifică secțiile ATI din județ

0

Având în vedere situațiile de urgență din ultima perioadă în care au fost implicate unități spitalicești pe fondul creșterii cazurilor Covid-19 și dispozițiile interne primite din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în mod preventiv, în scopul preîntâmpinării unor posibile pericole care pot genera situații de urgență și pot periclita viața pacienților, în această perioadă, echipaje de pompieri militari cu autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” al județului Satu Mare, efectuează zilnic, la interval de 3 ore (interval orar 9-21) în mod organizat, activități de recunoaștere/verificare la secțiile ATI ale unităților spitalicești de pe raza județului Satu Mare.

În aceste verificări se asigură prezența persoanelor cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență din cadrul spitalelor, se acordă îndrumare și se aduce la cunoștința conducerii unitățillor spitalicești despre neregulile întâlnite pentru a fi remediate. Verificările au drept obiectiv :

  • Verificarea dotării cu stingătoare și hidranți interiori;
  • Verificarea stării de practibilitate a căilor de acces/evacuare și de intervenție;
  • Verificarea modalităților de încălzire a spațiilor destinate secțiilor ATI în vederea eliminării mijloacelor de încălzire neomologate din spațiile respective;
  • Eliminarea utilizării tuturor surselor de foc deschis (lumânări, candele, etc)
  • Verificarea prin vizualizare a integrității instalațiilor electrice și a existenței improvizațiilor ori a defecțiunilor la acestea;
  • Verificarea asigurării permenente a personalului în secția ATI și a modului de cunoaștere de către aceștia a modalităților de utilizare a stingătoarelor de incendiu/ celorlalte mijloace de primă intervenție, precum și a modalităților de evacuare a persoanelor, în special a celor care nu se pot evacua singure;
  • Aerisirea periodică a spațiilor în care există riscul de creștere a concentrației de oxigen.
    Menționăm că aceste verificări se realizează în mod preventiv și nu înlocuiesc obligațiile, conform legii, privind apărarea împotriva incendiilor a personalului desemnat cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență din unitățile spitalicești și răspunderea conducerii în cazul producerii unei situații de urgență.
Articolul precedentCOVID-19 | Aproape 100 de cazuri noi și trei decese în 24 de ore în județ
Articolul următorFOTO | Un bucureștean, prins la Negrești-Oaș cu țigări de Ucraina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here