Înfrângerea „tricolorilor” la Stockholm,  1-2, după o primă repriză care trebuie uitată urgent, n-a topit interesul față de echipa națională în meciul cu Insulele Feroe. 

La Cluj, la prima reprezentație internă în campania pentru Euro 2020, România a atras peste 10.000 de oameni pe arena CFR-ului, unde, mai aprige pe stadionul deschis din Gruia decât pe OZN-ul compact din capitala Suediei, frigul și vântul au fost stăpânii serii.

Tribunele de metal au duduit cu multe minute înaintea startului partidei, iar galeriile Clujului n-au ezitat să facă apel la materiale pirotehnice, introduse cine știe cum pe lângă niște forțe de ordine înghețate și ele la porți.

Vocile s-au auzit cu tărie în potcoava ardeleană, unde singurii clienți ai suporterilor s-au numit FRF și Răzvan Burleanu, șeful de la Casa Fotbalului. Plus ceva trimiteri la maghiari, care s-ar putea să ne coste din nou vreo amendă simpatică sau suspendare de teren!

Dintre VIP-uri, Dan Petrescu și Lobonț, antrenori la rivalele clujene, CFR și U, n-au lipsit nici ei de la partidă. Primul a fost la un pas să preia naționala înaintea lui Contra, celălalt a lucrat luni bune în staff-ul lui „Guriță” înainte să-și pună ghetele în cui de la AS Roma și să se apuce serios de treabă ca tehnician.