La finalul săptămânii trecute, a fost sărbătoare mare la Căuaș, acolo unde ACS Olimpia Căuaș, a aniversat 17 ani de la înființare.
Promotorul evenimentului a fost Florin Mulcuțan, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Căuaș, și ca de fiecare dată, omul de suflet al clubului din Căuaș, fiul al satului, Adrian Micle.
Cu implicare maximă în tot ceea ce înseamnă sportul, în particular boxul, Florin Mulcuțan, vicepreședintele Ligii Profesioniste de Box din România și tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, a avut amabilitatea de a ne răspunde la mai multe întrebări.
– Cum a fost sărbătoarea din weekend de la Căuaș?
– A fost un eveniment reușit, ceea ne-am și dorit, pentru că, de fiecare dată când mă implic într-un proiect vreau să iasă cât mai bine. Atât activitățile sportive, cât și extrasportive (repriza a treia) s-au ridicat la înălțime. Menționez că la activitățile sportive, mă refer la meciul restant de fotbal dintre Olimpia Căuaș și Luceafărul Decebal, încheiat cu scorul de 2-4 (2-1). Iar la cele extrasportive, mă refer la partea de sărbătorire a celor 17 ani de existență a clubului, respectiv, masă, muzică și distracție.

– O revedere și cu foștii jucători, antrenori. Cum a fost întâlnirea?
– Scopul acestei sărbători a fost acela de a ne întâlni cu actualii și foștii colaboratori ai clubului, care au venit în număr mare, peste 80 de persoane, ceea ce ne-a bucarat, printre care i-aș enumera pe fostul antrenor-jucător Marius Maier, care tocmai își sărbătorește ziua de naștere, și îi transmitem pe această cale un sincer LA MULȚI ANI, Cristian Varga (Geany), Ciprian Chiriloaia și nu în ultimul rând Istvan Teger (cel mai titrat jucător al tuturor timpurilor care a evoluat la Olimpia Căuaș).

De menționat faptul că lovitura de începere a jocului a fost dată de Istvan Teger și de Gheorghe Micle, finanțatorul nostru, un gest de mare onoare pentru noi și pentru toți cei care iubesc sportul din comună.

O surpriză plăcută a venit din partea AJF Satu Mare, respectiv președintele Ștefan Szilagyi care a ținut să ne fie alături la acest eveniment, felicitându-ne pentru cei 17 ani de existență, oferindu-ne un frumos cadou. Un alt aspect extrem de important este acela că brigada de arbitri care a oficiat, a avut în componență o domnișoară, Sarah Sălăgean, care, la doar 15 ani, a avut o prestație foarte bună (confirmată) și cred cu tărie că poate ajunge la cel mai înalt nivel al arbitrajului.

Să nu uităm și de ceilalți oficiali, Norbert Sălăgean (tatăl Sarei), Sebastian Petruț, observator Sebastian Raț. Revenind la partea de sărbătoare, momentele artistice au fost oferite de formația sătmăreană Original (Neluțu Marina, Sanda Fătu, Cristian Pardău și inegalabilul Cosmin Petruț). Pentru desfășurarea evenimentului îi mulțumim în mod expres lui Adrian Micle și Valentin Potra, președintele Luceafărului Decebal. De menționat că, în urma victoriei de sâmbătă, Luceafărul Decebal a devenit campioana Ligii a V-a și îi felicit în nume personal pe această cale.

– Am văzut cum stăm cu fotbalul, spune-ne ce mai e nou în lumea boxului.
– Pe plan local, din păcate, stagnăm. Însă, pe plan național, boxul resimte o clară ascensiune. Și aici fac referire în mod expres la boxul profesionist, deoarece acolo îmi desfășor activitatea. Din informațiile pe care le am, și ce văd în presă, raportat la ultimele rezultate, și boxul amator arată din ce în ce mai bine. În urmă cu două săptămâni, pe 17 iunie, la Cluj-Napoca a avut loc o gală de palmares, unde au fost angrenați șase sportivi români, dintre care cinci s-au ales cu victorii și unul cu înfrângere. Promotorii acestei gale, Boboc Marcel și Alex Mocean, împreună cu Rai Boxing Cluj-Napoca, clubul organizator, și-au propus realizarea acestei gale în urmă cu o lună de zile, iar în cel mai scurt timp au reușit să facă ceva de succes. Prezența în Sala Sporturilor Horia Demian a peste 1000 de oameni, spune tot. La Cluj, nobila artă este apreciată în adevăratul sens la cuvântului. Urmează o gală de palmares la Brașov, apoi două la Cluj și Craiova, care vor fi difuzate pe un post TV cu acoperire națională. Menționez că un sprijin important în organizarea acestei gale l-am primit și din partea sătmăreanului nostru Felix Racz, băiatul maestrului emerit Racz Gheorghe, stabilit în Ungaria și care, fiind unul dintre cei mai cunoscuți promoteri de box din lume, ne-a sprijinit cu sportivi pentru această gală.

– Ai fost prezent la gala de la Cluj-Napoca?
– Bineînțeles, ca de fiecare dată când vine vorba de boxul profesionist sunt prezent necondiționat. Iar la această gală am avut și calitatea de ring anouncer, o chestiune inedită pentru mine, dar având în vedere aprecierile colegilor mei și, în special, a doamnei președinte Antonia Obreja, cred că am făcut o treabă bună și am o satisfacție aparte. De menționat este faptul că toți sportivii români angrenați în gală, au avut prestații foarte bune (cu toate că unul dintre ei a pierdut meciul la puncte), iar aici i-aș menționa pe Chiorean Nicu și Desrobitu Mihai. Pe această cale vreau să-l felicit și în nume personal pe bunul meu prieten, Marcel Boboc, pentru că a dat dovadă de maxim profesionalism. Supervizorul galei a fost Viorel Plosca – prim-vicepreședintele LPB, iar oficiali au fost Vasile Morovan, Radu Pleș, Ionel Orzoi și Adrian Zidaru.
– O altă echipă dragă ție, Olimpia a promovat în Liga a 3-a! Cum te simți, fiind prezent în toți acești ani alături familia galben-albastră?
– Având în vedere că eu am început să iubesc sportul datorită fotbalului, respectiv Olimpiei Satu Mare, unde, la jumătatea anilor 1980 făceam parte din grupele de copiii și juniori, sâmbătă, 24 iunie, am trăit una dintre cele mai mari bucurii ale mele, după promovarea în prima ligă, în 1998, deoarece acest proiect al unor „nebuni” m-a făcut să mă implic și eu încă din stagiu incipient, atunci când nu exista încă oficial. Sunt tare bucuros că identitatea fotbalistică a județului Satu Mare a fost redobândită și că au promovat în Liga a 3-a de unde sper ca în maxim 2-3 ani, de ce nu?, să urce spre Liga a 2-a și chiar Liga 1. Având în vedere prezența a peste 3000 de oameni plătitori toți de bilete, pe micuțul stadion Someșul din Satu Mare, am toate premisele să cred că se poate și mai mult, și sper ca într-o zi, cineva din conducerea municipiului și județului Satu Mare să-și dea seama că, de fapt, este singurul club care redau sătmărenilor cu adevărat motivele prezenței la stadion. Menționez că, clubul de la Căuaș, poartă acest nume tocmai datorită faptului că un alt „nebun” care iubește aceste culori, galben-albastru, bunul meu prieten Florin Cosma, în 2006, a decis să „boteze” clubul după numele clubului fanion al județului – Olimpia.

– Implicat mai mereu în box și activitățile curente, cum reușești să te bucuri și de copiii tăi și de realizările lor?
– Din fericire copiii mei sunt adolescenți și nu au nevoie zilnic de prezența mea fizică. Vlad își încheie anul 3 la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Victor Babeș din Timișoara și se află în plină sesiune, unde se descurcă foarte bine, iar Mara tocmai ce și-a susținut examenul scris la matematică din cadrul Bacalaureatului și ea, la rândul ei, descurcându-se excelent. Copiii sunt cea mai importantă avere pe care o avem și prin rezultatele lor, avem parte de cele mai mari satisfacții, imposibil de materializat sub altă formă. Ei sunt persoanele cele mai importate pentru mine și cu care mă mândresc necondiționat și indiferent de situație.

– În încheiere, ce ar mai fi de spus despre sport în general și box în special, la nivel județean?
– În primul rând, la nivel de club, secția de fotbal este într-o vacanță binemeritată, aici vorbim de sportul de plăcere. Din punct de vedere al sportului profesionist, box, am o mare supărare și cred că este cea mai mare frustrare a mea, faptul că la nivel de județ, respectiv municipiu, nu m-am făcut suficient de înțeles pentru a fi sprijinit spre a organiza o gală de box profesionist în Satu Mare. Știm bine că România este într-o schimbare spre progres, continuă și sper ca aceste influențe ale României să se reverse din plin și asupra județului și municipiului nostru. Sunt încrezător că cei care sunt și cei care vor fi la cârma județului și municipiului, să-și îndrepte privirea puțin și spre nobila artă, pe vremuri fiind în top 3 cele mai iubite sporturi din județul nostru.


Aș vrea să menționez că, atât în trecut, cât și în prezent, împreună cu tine (Daniel Chiorean), am reușit să oglindim constant activitatea pe care o desfășurăm și țin să-ți mulțumesc pentru întreg sprijinul acordat. Tuturor citiorilor Dincolo de Sport le doresc sănătate maximă!