Acasă Fotbal Omul-cheie al sezonului trecut, pleacă de la CFR Cluj! Prinde transferul carierei

Omul-cheie al sezonului trecut, pleacă de la CFR Cluj! Prinde transferul carierei

0

Simone Scuffet se va despărți de CFR Cluj. Din informațiile FANATIK, portarul ardelenilor va semna cu o echipă din Italia.



Simone Scuffet va pleca de la CFR Cluj, după doar un sezon petrecut în Gruia. Portarul italian urmează să semneze cu un club din țara natală. Din informațiile FANATIK, goalkeeper-ul își va lua „la revedere” de la ardeleni în următoarele zile.

Simone Scuffet a ajuns vara trecută la CFR Cluj din postura de jucător liber de contract după despărțirea de APOEL Nicosia. În tricoul ardelenilor, italianul a adunat 49 de apariții în sezonul 2022/2023.

Fotbalistul a impresionat, mai ales în „dubla” CFR-ului cu Lazio din play-off-ul pentru optimile UEFA Conference League, grație paradelor uimitoare în fața jucătorilor adverși. După un sezon petrecut în fotbalul românesc, Simone Scuffet va reveni în Italia, unde a adunat 40 de meciuri la Udinese în prima parte a carierei.

Conform transfermarkt.com, Simone Scuffet are o cotă de piață de două milioane de euro. Este exact suma pentru care Neluțu Varga și-a dat acordul să se despartă de goal-keeper-ul italian.

FANATIK a aflat că Simone Scuffet revine în Italia. Sunt două variante clare pentru el: Spezia și Empoli. Care îl va convinge prima îi va obține semnătura. Plecarea lui Simone Scuffet vine cu o serie de schimbări în echipa fostei campioane a României. În sezonul viitor, la CFR Cluj, va apăra, în proporție de 90%, un portar care respectă regula U21.

Andrea Mandorlini, noul antrenor al celor de la CFR Cluj dezvăluit exclusiv de FANATIK, va mai avea în lot trei portari: Răzvan Sava, Otto Hindrich și Cătălin Căbuz. În vârstă de 21 de ani, Răzvan Sava a sosit la CFR Cluj la începutul anului 2022. În sezonul precedent, portarul de 21 de ani a fost introdus de Dan Petrescu de 5 ori (3 apariții în SuperLiga și două în Cupa României).







Adsense