Premierul României, Ilie Bolojan, este așteptat sâmbătă, 25 octombrie, în municipiul Carei, unde va participa la ceremoniile oficiale dedicate Zilei Armatei Române. Conform programului publicat pe site-ul Guvernului, premierul va depune, la ora 13:00, o coroană de flori la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român”, un loc simbolic pentru istoria națională.
Vizita oficială are loc însă într-un context tensionat. Mai mulți localnici și reprezentanți ai unor organizații civice au anunțat că îl așteaptă pe premier cu nemulțumiri, acuzând faptul că în ședința de Guvern din 23 octombrie nu a fost inclus „niciun proiect pentru eliminarea discriminării românilor și aplicarea Legii 154/2021”.
Participarea premierului la evenimentul de la Carei are o semnificație specială, orașul fiind ultimul punct eliberat de armata română la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. Totuși, vizita riscă să fie umbrită de tensiunile apărute în rândul comunității locale, care așteaptă clarificări și măsuri concrete din partea Guvernului.
Ce viteză avea Ilie Bolojan în Satu Mare când a rămas fără permis?




































