Acasă Educație Oficial! Copiii vor putea să bată mingea în curtea școlii și după...

Oficial! Copiii vor putea să bată mingea în curtea școlii și după ore!

0

Plenul Senatului a aprobat luni, 4 octombrie 2021, proiectul USR PLUS care asigură autorităţilor locale cadrul legal pentru deschiderea curţilor şcolilor, proiect iniţiat de deputatul USR PLUS Tudor Pop. Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor.

“Mulţumesc colegilor senatori pentru acest pas uriaş înainte. Copiii care vor să facă sport şi mişcare trebuie să aibă acces la terenurile de sport din curtea şcolii şi după program. Două ore de sport pe săptămână nu sunt de ajuns. Între riscurile obezităţii infantile şi dependenţa dată de ecrane, copiii trebuie să aibă opţiunea desfăşurării unor activităţi recreative în condiţii de siguranţă şi cât mai aproape de casă. Curtea şcolii este locul ideal pentru a oferi copiilor şansa de a se îndrăgosti de sport şi mişcare. Ştiu că asta va da ceva bătăi de cap directorilor de şcoli şi autorităţilor locale, dar lucrurile trebuie să se schimbe dacă chiar ne pasă de viitorul copiilor noştri, ba chiar şi de viitorul sportului românesc”, declară deputatul USR PLUS Tudor Pop.

Proiectul modifică Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 şi a primit raporte favorabile din partea Comisiei pentru învăţământ, tineret şi sport şi a Consiliului Legislativ.

În forma adoptată în comisie, propunerea legislativă modifică art. 6 alin. (9) astfel:

“(9) Infrastructura sportivă şcolară din învăţământul preuniversitar este utilizată de terţi după cum urmează:

  1. a) Copiii sub supravegherea unui adult au acces gratuit în infrastructura sportivă şcolară, în baza unui regulament propriu de folosinţă, în aer liber fără a afecta orele de program ale unităţilor care le administrează sau ale terţilor care o utilizează în baza plăţii unui tarif stabilit de respectivele unităţi, în infrastructura acoperită, persoanele fizice pot avea acces gratuit sau cu plată.
  2. b) Persoanele juridice pot avea acces gratuit sau cu plată.”
Articolul precedentFOTO. Sătmărenii se înghesuie la mall! Ce produse primesc pentru PET-uri?
Articolul următorPe bune! Crește din nou salariul minim! Bani mai mulți la stat, angajatorii privați au de suferit

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here