Acasă Sărituri cu schiurile O trambulină urmează să fie demolată! Ce se întâmplă cu terenul

O trambulină urmează să fie demolată! Ce se întâmplă cu terenul

0

Complexul de sărituri cu schiurile Puijo din Kuopio va pierde în 2026 trambulina HS100, după ce autoritățile locale au decis demolarea instalației din cauza stării avansate de degradare. Construită în 1949, pârtia K-92 – a doua ca dimensiune din complex – va fi dezafectată, iar terenul va fi readus la starea naturală.



Decizia vine în contextul în care costurile pentru renovare sau construcția unei noi trambuline conforme standardelor moderne au fost considerate prea mari – aproximativ 7 milioane de euro. Consiliul local a respins ideea modernizării, întrucât profilul actual nu poate fi adaptat cerințelor actuale din sportul de performanță.

„Nu putem ridica o nouă trambulină doar din bugetul orașului. Dacă Puijo va rămâne centru național pentru sărituri, este nevoie de o finanțare comună”, a declarat Neeta Röppänen, președinta Comisiei pentru Promovarea Bunăstării din Kuopio.

Trambulina HS100 a găzduit în trecut etape din Cupa Mondială, inclusiv ediția din 2015 câștigată de Severin Freund, dar a fost închisă în 2024 din motive de siguranță, după ce s-au descoperit avarii grave la structura turnului. Ultimul concurs internațional găzduit aici a fost Cupa Continentală feminină din vara lui 2021.

În prezent, în complexul Puijo rămân funcționale trambulina mare HS127 și cele destinate juniorilor – HS70, HS30 și HS20.





Adsense