Acasă Fotbal O plecare și o venire la CFR Cluj! Începe revoluția lui Varga

O plecare și o venire la CFR Cluj! Începe revoluția lui Varga

0

CFR Cluj trece printr-o perioadă complicată după ratarea cupele europene și startul modest de campionat. Patronul Ioan Varga a anunțat că pregătește schimbări masive în lot, iar primele decizii sunt deja conturate.



Internaționalul moldovean Daniel Dumbrăvanu este primul pe lista plecărilor. Fundașul central de 24 de ani, venit liber de contract de la Lucchese (Italia), nu a reușit să se impună în Gruia, bifând doar două apariții în tricoul vișiniu. Singurul moment în care a atras atenția a fost golul înscris în victoria cu Dinamo, singurul succes al clujenilor în actuala stagiune de SuperLigă.

În paralel, conducerea pregătește o mutare de senzație: Kurt Zouma, fostul fundaș al lui Chelsea și West Ham, ar putea ajunge la Cluj. Francezul de 30 de ani are în spate peste 150 de meciuri în Premier League și o cotă de piață de 10 milioane de euro, de 200 de ori mai mare decât cea a lui Dumbrăvanu.

„Nu mai putem continua cu jumătăți de măsură. Avem nevoie de jucători cu personalitate și experiență, pentru că obiectivul rămâne titlul”, a transmis Varga apropiaților.

Dacă transferul lui Zouma se concretizează, ar fi una dintre cele mai spectaculoase mutări din istoria recentă a SuperLigii și ar reprezenta un semnal clar că CFR Cluj vrea să revină rapid în fruntea fotbalului românesc.





Adsense