Acasă Actualitatea O bestie de tată din Terebești a încercat să-și violeze fiica!

O bestie de tată din Terebești a încercat să-și violeze fiica!

0

O fetiță din Terebești nu-și va putea ierta niciodată tatăl. Asta după ce, conform celor scrise de colegii noștri de la Gazeta de Nord Vest, acesta ar fi încercat să o violeze.



Totul s-a întâmplat ieri. Bestia de tată are cinci copii împreună cu concubina sa, iar în cursul zilei de marți, profitând că mama fetiței nu a fost acasă, ar fi încercat să-și violeze propria fată, în vârstă de 10 ani.

Din fericire, n-a apucat acest lucru, după ce totul a fost surprins de o vecină, scrie gazetanord-vest.ro. Copila ar fi strigat foarte tare din casă, iar, deși a fost ținută de gură pentru a nu face gălăgie, o vecină a auzit și s-a deplasat rapid la casa cu pricina.

Omul fără suflet a încercat să fugă în acel moment, dar la scurt timp a fost prins de polițiștii din Terebești. La fața locului s-au făcut cercetări, iar agresorul a fost arestat, iar fetiția se află acum în grija specialiștilor care o tratează în urma traumei suferite.





Adsense