Vineri, 5 septembrie 2025, la Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare a avut loc prima conferință de presă susținută de noul inspector școlar general, Ruxandra Chivulescu, numită în funcție la începutul acestei luni. Tema principală a fost pregătirea unităților de învățământ pentru debutul anului școlar 2025-2026 care începe luni, 8 septembrie.
Potrivit datelor oficiale, 51.745 de elevi vor începe luni cursurile în județ, organizați în 2.616 clase.
În privința resursei umane, sistemul educațional sătmărean dispune de 4.428 de norme, ocupate de 4.195 de cadre didactice, dintre care aproximativ 3.100 sunt titulari.
Situația autorizărilor rămâne însă una sensibilă. 19 clădiri școlare nu au autorizație ISU, iar două nu au primit autorizația DSP. Printre acestea se numără corpul C al Liceului de Artă „Aurel Popp” și corpul B al Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga”, spații aflate în blocuri de locuințe și care nu îndeplinesc toate criteriile sanitare.
Astfel, la nivelul județului Satu Mare, pregătirile pentru anul școlar sunt pe final, cu provocări punctuale, dar și cu un obiectiv clar: o educație de calitate pentru zecile de mii de elevi care revin luni în bănci.
Schimbare. Ei sunt noii directori de la Școala Lucian Blaga din Satu Mare!