Acasă Educație Ministrul sătmărean Daniel David îi trimite la muncă pe studenții care protestează

Ministrul sătmărean Daniel David îi trimite la muncă pe studenții care protestează

0

Tăierea burselor și limitarea reducerilor la transportul feroviar, prevăzute de Legea nr. 141/2025, au scos în stradă studenții din mai multe orașe ale țării, iar nemulțumirile lor au ajuns direct pe masa ministrului educației, sătmăreanul Daniel David.



În cadrul întâlnirii de marți, 19 august, cu reprezentanții ANOSR, ministrul le-a transmis tinerilor un mesaj care a stârnit reacții: „M-aș adresa universității pentru suport, dar m-aș gândi și la un job part-time. Știu, noi nu avem cultura asta, dar în alte țări, cum e SUA, studenții muncesc și în timpul anului universitar”, a spus David.

Declarația a fost primită cu dezamăgire de tinerii prezenți, care au acuzat lipsa unor soluții concrete și absența premierului de la dialog. În timp ce la Timișoara sute de studenți au protestat în fața Prefecturii, alți peste 300 au mers până la Vama Nădlac, cu mesajul: „Guvernul ne împinge să plecăm din țară”.

ANOSR a transmis un comunicat dur, în care acuză guvernul că tratează educația ca pe o „povară” și nu ca pe o investiție. „Nu vrem să părăsim România, dar vrem să fim ascultați. Tăierea burselor și reducerea facilităților la transport ne obligă să căutăm sprijin în altă parte”, se arată în mesajul organizației studențești.

De partea cealaltă, Daniel David susține că implicarea în piața muncii le-ar aduce tinerilor beneficii pe termen lung, dar protestele arată că pentru studenți problema rămâne una de supraviețuire zilnică.

Pe scurt: studenții cer soluții, guvernul cere adaptare, iar conflictul rămâne deschis.

Senzație pe patru roți la Satu Mare: Un McLaren de peste 200.000 de euro a electrizat orașul! Cine o conduce

Foto. Cartierul din Satu Mare care dincolo de modernizare se și dezvoltă! Potențial enorm și loc ideal pentru familii

Coroanele la înmormântări, pe cale de dispariție în Satu Mare! Familiile îndoliate roagă apropiații să nu aducă

Foto. Misterul din spatele acestei fotografii! Un portal spre inedit în municipiul Satu Mare

Video/Foto. Scene dramatice la fosta fabrică Unio din Satu Mare! Clădiri făcute praf

Orașul de lângă Satu Mare în care nu este indicat să te muți din cauza poluării aerului







Adsense