Președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor a transmis un mesaj sâmbătă, după ce a participat cu alți lideri social-democrați la Sfânta Liturghie din Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Bocicău, comuna Tarna Mare.
Mesajul postat pe rețelele de socializare:
La invitația doamnei primar din comuna Tarna Mare, Monica Sobius, am participat alături de colegii mei: prefectul județului Satu Mare, Radu Roca, și directorul de cancelarie al prefectului, Radu Iancu la Sfânta Liturghie din Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Bocicău, comuna Tarna Mare.
Într-o atmosferă de profundă spiritualitate și unitate comunitară, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite în biserica lăcașului de închinare, în prezența comunității de credincioși.





Îmi exprim recunoștința față de doamna primar, Monica Sobius, pentru invitația de a participa la această ceremonie religioasă deosebită și are tot sprijinul meu în realizarea proiectelor din comuna Tarna Mare.
Dacă o luăm strict politic, Monica Sobius, actualmente primar din partea PNL s-a întâlnit cu șeful PSD Satu Mare și ceilalți lideri, semn că, am putea vedea o reîntoarcere a primarului de Țarnă Mare în cadrul social-democraților. Se știe că în an electoral, se fac mișcări de „trupe”, partidele câștigă sau pierd primari de la celelalte partide.