Acasă Sport Kurti Kristof, locul 5 la Balcaniadă după 9 probe din 10! Performanță...

Kurti Kristof, locul 5 la Balcaniadă după 9 probe din 10! Performanță remarcabilă pentru atletul sătmărean

0

Reprezentând România la Campionatele Balcanice de Juniori U20 desfășurate la Volos, Grecia, sportivul sătmărean Kurti Kristof-Attila a obținut un onorabil loc 5 la proba de decatlon, în ciuda faptului că a reușit să finalizeze doar 9 din cele 10 probe. De precizat că este primul sătmărean care participă la Balcaniadă la decatlon.



Unul dintre cele mai bune momente ale competiției pentru Kristof a fost cursa de 400 de metri, unde a înregistrat un timp excelent: 48,85 secunde, foarte aproape de baremul necesar pentru calificarea la Campionatele Europene. Este o performanță care confirmă progresul său constant și potențialul de a accede în elita continentală a probelor combinate.

Alături de antrenorul său, Horea Sebastian Macarie, Kurti a demonstrat încă o dată valoarea atletismului sătmărean, chiar și într-un concurs extrem de solicitant cum este decatlonul. Cei doi au făcut parte din delegația oficială a României, alături de alți 21 de sportivi din întreaga țară.

Următoarea provocare majoră pentru Kurti Kristof va fi Campionatul Național de Decatlon, programat pe 16-17 august, unde își propune să finalizeze toate cele 10 probe și să continue ascensiunea spre marile competiții internaționale.





Adsense