Kamil Stoch, triplul campion olimpic la sărituri cu schiurile, a confirmat că sezonul 2025/2026 va fi ultimul din cariera sa. Polonezul în vârstă de aproape 37 de ani a făcut anunțul într-un interviu acordat postului TVP Sport.
„Nu vreau să fiu ca Kasai. Cred că am spus destul de clar, toată lumea a înțeles: acesta va fi ultimul meu sezon”, a declarat Stoch, făcând referire la veteranul japonez Noriaki Kasai, care continuă să concureze la vârste înaintate.
Stoch va încerca să prindă lotul Poloniei pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano și Cortina d’Ampezzo. Dacă va reuși, va bifa a șasea participare olimpică. Sezonul va include și Campionatul Mondial de zbor cu schiurile din Oberstdorf (23-25 ianuarie 2026), dar și etapele din Polonia de la Wisła (6-7 decembrie 2025) și Zakopane (10-11 ianuarie 2026).
Debutul său în Cupa Mondială a avut loc în 2004, la Zakopane, iar prima victorie importantă a venit în 2011, chiar în ultimul concurs din cariera lui Adam Małysz. De-a lungul carierei, Stoch a câștigat 3 medalii de aur olimpice, 2 Globuri de Cristal, 2 titluri mondiale individuale și a triumfat de 3 ori în Turneul Celor Patru Trambuline, fiind doar al doilea om din istorie care a câștigat toate cele patru etape într-o ediție (2018).
În prezent, Stoch se pregătește individual sub comanda lui Michal Doležal, dar nu a prins lotul Poloniei pentru Campionatul Mondial din Trondheim. Sezonul trecut a încheiat pe locul 31 în clasamentul general al Cupei Mondiale.
Ultima apariție a lui Kamil Stoch în competiție ar putea avea loc la Planica, în perioada 27-29 martie 2026.