Acasă Sărituri cu schiurile Japonezul Sato câștigă 3000 de franci elvețieni și calificările de la Engelberg

Japonezul Sato câștigă 3000 de franci elvețieni și calificările de la Engelberg

0

Week-endul de la Engelberg a început vineri seara cu primele calificări de pe trambulina Gross-Titlis-Schanze, cu punctul de construcție la 125 de metri și dimensiunea la 140 de metri. 58 de săritori s-au aliniat la start. Pe listă s-a aflat și românul Daniel Andrei Cacina, dar acestuia nu i-a fost permis să ia startul, având o problemă în ceea ce privește costumul.



Au lipsit doi săritori de top al acestui sezon, Karl Geiger, depistat pozitiv cu Covid-19 și Stefan Kraft, austriacul nu a participat nici la Mondialele de zbor de la Planica, din cauza unei accidentări. Geiger are mari șanse să nu fie prezent la Turneul celor 4 Trambuline, la, poate, cel mai bun start de sezon al său, la fel și Kraft, de asemenea incert.

Săriturile au fost unele destul de modeste, în startul concursului. Au mai ridicat ștacheta deja arhi-cunoscuții Gregor Schlierenzauer (124 metri) sau reprezentantul țării gazdă, Simon Ammann. Cene Prevc, revenit și el pe lista lotului sloven a reușit o performanță de top, 130,5 metri.

Domen Prevc, unul dintre deținătorii recordului acestei trambuline, 144 de metri în 2016, a reușit să sară de această dată doar 109 metri, dar s-a calificat pentru etapa de mâine.

La capătul a 21 de sărituri, Cene Prevc a rămas pe prima poziție intermediară, urmat de Schlierenzauer și Aalto, care a sărit și el 124,5 metri. Naoki Nakamura, sportivul din Japonia a încântat cu o săritură foarte bună, 129,5 metri și se instalează pe poziția a doua.

Andrzej Stekala, polonezul, reușește să evolueze și el bine, 127 de metri, iar după 35 de evoluții, intră în topul 4 al celor care au depășit 125 de metri, punctul de construție. Una dintre surprizele acestor calificări o reprezintă necalificarea germanului Severin Freund, cu doar 109 metri săriți.

Nici Ryoyu Kobayashi și nic Kamil Stoch cu 132,5 metri, cea mai lungă săritură din concurs de până acum, respectiv 129 metri, nu reușesc să îl detroneze de pe primul loc pe Cene Prevc. Norvegianul Marius Lindvik, cu vânt propice, a corectat performanța lui Kobayashi și cu 133 de metri se clasează pe locul 4 provizoriu.

Înaintea ultimelor 10 evoluții, Cene Prevc, Kamil Stoch și Ryoyu Kobaiashi se situau pe primele trei poziții. Clasamentul primilor clasați avea să fie modificat după evoluția celuilalt polonez, Pitor Zyla, cu 132,5 puncte se duce la aproape 10 puncte în fața fostului lider, Cene Prevc. Daniel Huber sare și el bine și se clasează al doilea.

Însă Yukiya Sato sare excelent, 137 de metri și se instalează pe primul loc al clasamentului. Însă liderul Cupei Mondiale, Halvor Egner Granerud avea să bifeze cel mai lung zbor al zilei, 139 de metri, dar termina calificările pe 3, pentru că i-a lipsit telemarkul la aterizare. Câștigă Sato runda de calificări și cei 3000 de franci elvețieni puși la bătaie pentru cel mai bun astăzi.

Lista celor calificați: http://live.fis-ski.com/jp-3045/results-pda.htm







Adsense