Acasă Actualitatea Jandarmii sătmăreni “supraveghează” județul de sărbători

Jandarmii sătmăreni “supraveghează” județul de sărbători

0

Jandarmii sătmăreni vor fi angrenaţi la sfârşitul acestei săptămâni, în misiuni de asigurare a ordinii publice la nivelul judeţului în aria de competenţă, dar şi a municipiului Satu Mare.

În zilele de 30 aprilie, 1, 2 și 3 mai, efective vor fi angrenate în misiuni de asigurare şi menţinere a unui climat de ordine şi siguranţă publică, atât în municipiul Satu Mare, cât  şi în Carei, Negreşti şi Tăşnad.

Pentru ca Sărbătorile Pascale să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, patrulele de siguranţă publică vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite.

Jandarmii sătmăreni vor desfăşura individual, dar şi în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, o serie de misiuni specifice pentru prevenirea infracţionalităţii şi stabilirea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale.

Cu ocazia Sfintei Sărbători a Învierii Domnului, comanda Jandarmeriei Sătmărene doreşte tuturor cetăţenilor judeţului Satu Mare, colaboratorilor, şi nu în ultimul rând militarilor unităţii să aibă parte de sărbători cu bucurie şi pline de lumină.

Adsense

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.