Un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare a intervenit în această dimineață în localitatea Vetiș, pentru salvarea unui pui de pisică căzut într-un puț adânc de aproximativ 6 metri.
Alerta a fost primită prin apel la 112, iar pompierii s-au deplasat rapid la fața locului cu o autospecială dotată cu echipamente speciale pentru intervenții în spații înguste și adânci.
Operațiunea a necesitat atenție și precizie, dar, după câteva minute de intervenție, micul animal a fost scos teafăr, fără a prezenta răni vizibile.
„A fost o intervenție care ne-a solicitat atenția și calmul, dar suntem bucuroși că am reușit să salvăm un suflet care nu se putea ajuta singur”, a declarat plutonier adjutant Popp Gavril, șef gardă intervenție-stingere, la întoarcerea în unitate.
Această acțiune arată, încă o dată, dedicarea pompierilor sătmăreni, care intervin nu doar pentru a salva vieți omenești, ci și pentru a proteja ființele fără apărare.