Pompierii de la ISU Satu Mare intervin spre seara de duminică, 25 august 2024, în centrul municipiului Satu Mare Satu Mare. Conform primelor informații obținute de la ISU Satu Mare, s-a prăbușit un perete între pasajul Filarmonicii și fostul Hotel Dacia.
”Forțele de intervenţie din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, ajunse la loc producerii evenimentului, au constatat că nu sunt victime, iar ulterior zona va fi balizată de organele competente pentru siguranța cetățenilor”, ne transmite Alexandra Pop, purtător de cuvânt ISU Satu Mare.
O lună de la precedenta intervenție a pompierilor
Amintim că Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a intervenit și în 31 iulie, în jurul orei 05:00, pentru a stinge un incendiu la un hotel în reabilitare din centrul municipiului Satu Mare. Pompierii au acționat cu o autospecială de stingere, autoscara mecanică și un echipaj SMURD. La fața locului, incendiul a fost localizat la structura de lemn a acoperișului, afectând o suprafață de aproximativ 15m².
