Acasă Sărituri cu schiurile Începe Turneul celor 4 Trambuline, celebra competiție de la cumpăna dintre ani!

Începe Turneul celor 4 Trambuline, celebra competiție de la cumpăna dintre ani!

0

Cu siguranță cel mai important eveniment pentru fanii săriturilor cu schiurile îl reprezintă an de an Turneul celor 4 Trambuline. Este un eveniment de tradiție, care are loc la cumpăna dintre ani și care aliniază la start cei mai buni “icari moderni” din toate colțurile lumii. Din păcate însă, pandemia de Sars-Cov-2 va da peste cap această ediție ajunsă la numărul 69. Vor lipsi unii dintre cei mai în formă sportivi, vor lipsi și spectatorii, care an de an epuizau cu mult timp înainte biletele din tribunele celor patru trambuline din Germania și Austria.



Așa că, din 28 decembrie 2020 și până la Bobotează, pe 6 ianuarie 2021, pasionații acestui sport de iarnă vor avea parte de punctul culminant al sezonului. Acest turneu include patru trambuline, două în Germania, Oberstdorf din regiunea Oberallgäu, Garmisch-Partenkirchen, la poalele muntelui Zugspitze și două în Austria, Innsbruck în zona Tirol și Bischofshofen din districtul San Johann im Pongau.

Sistemul Turneului celor 4 Trambuline, diferit de cel al Cupei Mondiale

Campionul Turneului celor 4 Trambuline este cel care obţine cele mai multe puncte în cele 4 concursuri. Cele patru concursuri individuale sunt parte a Cupei Mondiale de Sărituri cu schiurile, iar atribuirea punctelor se face în exact acelaşi mod ca în toate celelalte evenimente ale Cupei Mondiale.

Una dintre particularităţile turneului este sistemul său de calificare. Spre deosebire de alte evenimente de sărituri cu schiurile în care cei mai buni 30 de concurenţi din prima rundă de calificare își câștigă dreptul pentru a sări în cea de-a doua rundă, toate evenimentele Turneului urmează un sistem eliminatoriu, introdus pentru prima dată în sezonul 1996-1997.

Cei 50 de concurenţi sunt împărţiţi în 25 de perechi. Toţi cei 25 de câştigători ai acestor dueluri, plus cei mai buni cinci învinşi, se califica pentru a doua rundă. Teoretic, este posibil ca un concurent care termină în prima rundă pe locul al 12-lea să se califice pentru a doua rundă (în cazul în care pierde duelul său, cinci învinşi norocoşi şi câştigătorii duelurilor lor au rezultate mai bune), în timp ce săritorul cu rezultatul al 49-lea se poate califica (dacă „rivalul” lui are cel mai slab rezultat). Pe de altă parte, este puţin probabil ca săritorii să fie dezavantajaţi de o eventuală modificare semnificativă a condiţiilor meteorologice între începutul şi sfârşitul primei serii. O schimbare a direcţiei şi a vitezei vântului poate face imposibil pentru cei mai buni săritori să aibă un rezultat bun. În cazul unor condiţii semnificativ mai rele în a doua jumătate a primei serii, există posibilitatea ca majoritatea celor mai buni săritori să fie eliminaţi. În acest format al competiţiei seriile de calificare sunt apreciate la fel de bine, deoarece săritorii cu un rezultat mai bun de calificare vor avea posibilitatea de a concura împotriva unor săritori cu un rezultat mai slab. Prin urmare, nu este de ajuns pentru un săritor să fie în primii 50 în calificări (cu orice rezultat), este mai bine pentru el să obţină un rezultat cât mai bun posibil.

Primul săritor din concurs este cel care s-a calificat al 26-lea, urmat de perechea sa, care s-a calificat al 25-lea. Următoarea pereche e formată din cei care s-au calificat al 27-lea şi al 24-lea, apoi cea formată din cei care s-au calificat al 28-lea şi al 23-lea etc. Ultima pereche are ultimul săritor calificat împotriva primului săritor.

Dacă calificarea este amânată până în ziua de concurs, sistemul eliminatoriu nu este utilizat şi concursul urmează regulile obişnuite ale Cupei Mondiale

Adrenalina este garantată așadar, atât pentru săritori cât și pentru privitorii din fața micilor ecrane, pentru că, așa cum spuneam, concursurile se desfășoară fără spectatori.

Ahonen, singurul cu cinci victorii de turneu

Janne Ahonen deține recordul la numărul total de turnee câștigate. Finlandezul s-a impus de cinci ori în 1998-99, 2002-03, 2004-05, 2005-06 și 2007-08. De precizat că la ediția din 2005-06, Ahonen a împărțit primul loc cu cehul Jakub Janda, cei doi având același număr de puncte. Totodată, Janne Ahonen a câștigat ediția din 1998-99 fără să aibă măcar o victorie de etapă.

Iată sportivii care s-au impus cel puțin de două ori la 4 Hills:

5 victorii:

• Janne Ahonen 1998-99, 2002-03, 2004-05, 2005-06, 2007-08
4 victorii:

• Jens Weissflog 1983-84, 1984-85, 1990-91, 1995-96
3 victorii:

• Helmut Recknagel 1957-58, 1958-59, 1960-61
• Bjørn Wirkola 1966-67, 1967-68, 1968-69
2 victorii:

• Veikko Kankkonen 1963-64, 1965-66
• Jochen Danneberg 1975-76, 1976-77
• Hubert Neuper 1979-80, 1980-81
• Matti Nykänen 1982-83, 1987-88
• Ernst Vettori 1985-86, 1986-87
• Andreas Goldberger 1992-93, 1994-95
• Gregor Schlierenzauer 2011-12, 2012-13
• Kamil Stoch 2016-17, 2017-18

Câștigătorii tuturor edițiilor:

În continuare vă prezentăm și câteva lucruri interesante legate de acest turneu.

• Germanul Sven Hannawald a fost primul care a reușit să câștige toate cele patru concursuri, în sezonul 2001-02, la a 50-a ediție. În 2017-18, polonezul Kamil Stoch a devenit al doilea, iar în 2018-2019 japonezul Ryoyu Kobayashi al treilea.

• Germanul Jens Weißflog și novergianul Bjørn Wirkola au câte 10 victorii de etapă, iar Janne Ahonen și austriacul Gregor Schlierenzauer câte 9 victorii de etapă la Turneul celor 4 Trambuline.

• La ediția 2000-01, polonezul Adam Malysz s-a impus cu o diferență de 104,4 puncte față de ocupantul locului 2, Janne Ahonen. Este cea mai mare diferență finală înregistrată vreodată la acest turneu. Tot la acea ediție, “mustața zburătoare” a câștigat toate ședințele de calificare.

• Trei națiuni au câte 16 victorii de etapă la turneu: Austria, Finlanda, Germania.

Programul Turneului celor 4 Trambuline şi datele importante:

Oberstdorf (Erdinger Arena – Germania)

• Luni, 28 decembrie: calificări, ora 17:30 (Eurosport 4K)

• Marți, 29 decembrie: etapă individuală, ora 17:30  (Eurosport 1, HD, 4K)

• Dimensiune: 137 metri

• Punct de construcţie: 120 metri

• Record: 143,5 metri săriţi de norvegianul Sigurd Pettersen pe 29 decembrie 2003

Garmisch-Partenkirchen (Olympiaschanze – Germania)

• Joi, 31 decembrie: calificări, ora 15:00 (Eurosport 1, HD, 4K)

• Vineri, 1 ianuarie: etapă individuală, ora 15:00 (Eurosport 1, HD, 4K)

• Dimensiune: 142 metri

• Punct de construcţie: 125 metri

• Record: 143,5 metri săriţi de elveţianul Simon Ammann pe 1 ianuarie 2010 și de norvegianul Marius Lindvik pe 1 ianuarie 2020

https://www.youtube.com/watch?v=k8729LndDLU

Innsbruck (Bergisel – Austria)

• Sâmbătă, 2 ianuarie: calificări, ora 14:30 (Eurosport 4K)

• Duminică, 3 ianuarie: etapă individuală, ora 14:30 (Eurosport 4K)

• Dimensiune: 130 metri

• Punct de construcţie: 120 metri

• Record: 138 metri săriţi de austriacul Michael Hayboeck pe 4 ianuarie 2015

Bischofshofen (Sepp Bradl-Skistadion – Austria)

• Marti, 5 ianuarie: calificări, ora 17:30 (Eurosport 1, HD, 4K)

• Miercuri, 6 ianuarie: etapă individuală, ora 17:45 (Eurosport 1, HD, 4K)

• Dimensiune: 140 metri

• Punct de construcţie: 125 metri

• Record: 144,5 metri săriţi de germanul Andreas Wellinger pe 5 ianuarie 2017 și Dawid Kubacki pe 6 ianuarie 2019

Clasamentul Cupei Mondiale: https://www.fis-ski.com/DB/ski-jumping/cup-standings.html

Prospect turneu: http://medias3.fis-ski.com/pdf/2021/JP/3005/2021JP3005PROG.pdf

Protocol anti-Covid-19: http://medias2.fis-ski.com/pdf/2021/JP/3005/2021JP3005C19P.pdf

Să avem vânt din față, evoluții remarcabile și să fim părtași la un spectacol inedit al „Icarilor moderni”. Să înceapă Turneul celor 4 Trambuline.







Adsense