Acasă Sărituri cu schiurile Icarii moderni ajung în premieră la Schuchinsk! Program și datele care contează

Icarii moderni ajung în premieră la Schuchinsk! Program și datele care contează

0

După săptămâni bune de pauză, la sfârșitul acestei săptămâni avem noi etape din cadrul Marele Premiu de Vară la sărituri cu schiurile. În premieră ne vom deplasa în în frumoasa și cochetă arenă de la Schuchinsk, Kazahstan! La prima vedere, parcă gândul ne duce la celebra Holmenkollen, Oslo, Norvegia.



Shchuchinsk-Burabay este o destinație cunoscută și atractivă pentru turismul de vară. Dar acum și sporturile de iarnă își pot face ”planuri” aici.

Încă de prin anul 2006 au avut loc discuții pentru construirea unul complex cu trambuline de sărituri cu schiurile, pe care să evolueze cei mai valoroși sportivi ai lumii. După mai multe întârzieri, lucrările au ajuns la final în anul 2018.

Avem o arenă spectaculoasă situată chiar lângă lacurile Burabay, la 250 de kilometri de Nur-Sultan – Astana, capitala Kazahstanului. Construcția arenei a costat peste 100 de milioane de dolari.

Una lângă cealaltă se află trambulinele cu punctul de construcție la 90 și 125. Totul a fost inaugurat pe 11 iulie 2018. La eveniment, slovenul Jurij Tepes a ajuns până la 154 de metri. Însă recordul îi aparține austriacului Maximilian Lienher, de 144,5 metri. Cum s-a evoluat într-o competiție de Cupă Continentală, recordul ”seniorilor” îl vom stabili în acest weekend.

Programul de la Schuchinsk:
• Joi, 2 septembrie:
ședința tehnică, ora 13:00
• Vineri, 3 septembrie: ședință de calificare K125, ora 15:00 (netelevizat)
• Sâmbătă, 4 septembrie: etapă individuală K125, ora 14:00 (online – Eurosport player)
• Duminică, 5 septembrie: ședință de calificare K90, ora 10:00 (Eurosport 1 HD, 4K)
• Duminică, 5 septembrie: etapă individuală K90, ora 10:00 (Eurosport 1 HD, 4K)

Date despre trambulină:
• Punct de construcție:
125 de metri
• Dimensiune: 140 de metri
• Record: îl stabilim în weekend
• Capacitate arenă: 15.000 de spectatori

v>






Adsense