Instabilitatea vremii a adus din nou fenomene extreme în județul Satu Mare. În jurul orei 15.00 un nor negru s-a abătut asupra localității Moftinu Mare și a adus cu el o cantitate destul de însemnată de grindină.
Conform unei postări de pe Facebook-ul personal al unei localnice din Moftinu Mare, curțile și grădinile s-au acoperit cu un strat destul de însemnat de gheață. Doar norocul a făcut ca bucățile să fie de mici dimensiuni, dar chiar și așa, culturile și pomii au fost afectați în zonă. Dimensiunea unei bucăți de gheață a fost de mărimea unui bob de porumb, conform celor spuse de locuitorii din zonă.
Așa cum am mai scris, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) transmite o avertizare meteorologică de patru zile valabilă pentru toată România. De azi și până pe 2 iunie, ora 10.00 pot apărea manifestări de instabilitate atmosferică în toată țara.
În intervalul menționat, în majoritatea regiunilor, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, 25…50 l/mp.