Într-un climat politic deseori acuzat de indiferență față de suferințele oamenilor, deputatul PSD de Satu Mare, Mircea Govor, se remarcă printr-un gest profund umanitar. Acesta s-a implicat activ în sprijinirea lui Tony Kanalos, fost fotbalist de legendă al Olimpiei Satu Mare, care se confruntă cu o boală degenerativă severă.
Sprijinul concret acordat de deputat a fost făcut public de către activistul civic Cristi Irimuș, într-o postare sinceră care a stârnit reacții în comunitatea locală.
„Deși toți politicienii sătmăreni, sunt sigur, cunosc cazul, se pare că doar deputatul Mircea Govor a acționat concret! Acesta îi plătește recuperarea fizio-terapeutică lunară la Aquastar Satu Mare!”, a scris Irimuș pe Facebook.
Cazul lui Tony Kanalos este bine cunoscut la nivel național. Fostul sportiv, care a scris istorie în fotbalul sătmărean, luptă astăzi cu o boală care îi afectează grav mobilitatea și calitatea vieții. Deși povestea sa a fost mediatizată de mai mult timp, susținerea reală din partea clasei politice a fost aproape inexistentă – cu excepția notabilă a deputatului Govor.
Cristi Irimuș lansează și un apel către presa locală, cerând mai mult echilibru în modul în care sunt reflectate faptele publice:
„Nu-l apăr sau reprezint pe acest om, dar îl târâți, justificat prin presă, a comis și el greșeli ca și majoritatea politicienilor – CORECT. Dar oare lucrurile bune le vedem?”
Postarea se încheie cu un mesaj emoționant către fostul sportiv:
„Sănătate multă, Tony! Doamne ajută!”