Acasă Sport FOTOREPORTAJ. Se antrenează 6 ore pe zi pentru o medalie la Mondialele...

FOTOREPORTAJ. Se antrenează 6 ore pe zi pentru o medalie la Mondialele de aerobic!

0

Loturile naționale de juniori și seniori de gimnastică aerobică ale României, se pregătesc din greu pentru cele mai importante competiții internaționale din acest an, Campionatele Mondiale de la Baku. Vor să se întoarcă acasă plini de medalii, iar pentru asta sacrifică tot! În afară de sutele de ore de antrenamente, școală și odihnă, tinerii nu mai au altceva în program.

Cu 23 de sportivi, 10 juniori și 13 seniori, a mers delegația României la Baku, acolo unde între 21-23 mai va avea loc Campionatul Mondial de Juniori, iar între 27 și 29 mai, cel de seniori.

Înaintea plecării în Azerbaidjan, tinerii sportivi au avut o ultimă verificare.

„Cele două loturi s-au antrenat foarte bine și mult. Sportivii nu s-au prezentat rău, noi niciodată nu spunem că e totul perfect”  Marcela Fumea, secretar general al Federației Române de Gimnastică, antrenor coordonator al lotului național de senior de gimnastică aerobică. 

Cei trei puști de la trio fac gimnastică de la 6 ani și abia așteaptă prima competiție internațională importantă la care vor participa.

„Va fi greu, dar plăcut. Îmi doresc de mult timp să concurez la această competiție voi trage cât pot eu de tare. Îmi place mult această probă pe care o fac alături de colegii mei, mai ales că este și una plăcută publicului”Vlăduț Popa, component al lotului național de juniori de gimnastică aerobică.

De la gimnastică artistică la aerobică e doar un pas

Una dintre cele mai animate probe din gimnastica aerobică este cea de aerobic dance, o probă cu 8 sportivi, în care elementele de street dance se îmbină cu pașii de aerobic, iar accentul se pune pe expresivitate și pe execuție.

În această probă, România va fi reprezentată de 8 fete superbe și foarte talentate. Sandra are 20 de ani și face gimnastică aerobică de la 3. Ca să ajungă la acest campionat mondial sportivii muncesc enorm, iar sacrificiile sunt imense!

„Ne antrenăm în fiecare zi câte 6 ore, dimineață și după amiază, inclusiv sâmbăta” Sandra Cristina Dincă, componentă a lotului național de gimnastică aerobică.

„Tot timpul pe care îl ai, îl dedici antrenamentelor, odihnei și alimentației. Există foarte multe lucruri pe care nu mai ai timp să le faci. Însă nu consider o pierdere acest lucru” Bianca Maria Becze, componentă a lotului național de gimnastică aerobică. 

Bianca are 28 de ani și practică gimnastica artistică de la 3 și nici nu îi trece prin cap să renunțe la pasiunea ei.

„Eu am început cu gimnastică artistică în primă fază ca o joacă bineînțeles, la 3 ani. La 11 ani am făcut trecere la gimnastică aerobică și de atunci până astăzi, la 28 de ani, practic această disciplină” Bianca Maria Becze, componentă a lotului național de gimnastică aerobică. 

Sportivii și-au pus și un obiectiv pentru Campionatul Mondial de la Baku.

”Sperăm să ne întoarcem cu toate medaliile” – Sandra Cristina Dincă, componentă a lotului național de gimnastică aerobică. 

 23 de sportivi au făcut deplasarea la Baku

Juniorii de la Lotul național au ajuns în capitala Azerbaidjanului, urmând ca seniorii să plece pe 23 mai. Din lotul de juniori fac parte sportivele: Daria Mihaiu, Claudia Gheorghe, Claudia Ristea, Mirela Frîncu și sportivii: Darius Branda, Mădălin Boldea, Leondar Manta, Vlăduț Popa și Vlad Siminea. Șeful delegație României este Cristina Spînu, antrenorul coordonator al lotului național de juniori, iar antrenoare, Mariana Mezei.  Țara noastră va avea și o arbitră la această competiție, pe Cristina Dulgheroiu.

Din lotul de seniori care va face deplasarea la Baku fac parte sportivele: Teodora Mădălina Cucu, Sarmiza Mihaela Niculescu, Alina Radu, Sandra Cristina Dincă, Steliana Nicoleta Stoenescu, Flavia Sebastiana Sentea, Andreea Selena Șotângă, Bianca Maria Becze, Roberta Ecaterina Pleșa și sportivii: Mihai Alin Popa, Gabriel Bocșer, Daniel Gavrilovici și Daniel Țovac.

Cei 13 sportivi vor fi însoțiți de cele două antrenoare, Mădălina Cioveie și Laura Cristache și de asistenta medicală, Petra Teleman. Cristiana Spînu, antrenorul coordonator al lotului național de juniori va merge la Campionatul Mondial de seniori de la Baku în calitate de arbitră, iar șeful delegație este Ingrid Istrate, secretarul general al Federației Române de Gimnastică.

Marcela Fumea, antrenorul coordonator al lotului național de seniori și membru în Comitetul Tehnic al Federației Internaționale de Gimnastică Aerobică va face parte din juriul superior al acestei competiții internaționale, iar Alina Drăgan va fi arbitru principal în ambele competiții.

Ce este gimnastica aerobică?

Gimnastica aerobică este un sport care se practică pe parchet cu o încălțăminte specială, asemănătoare tenișilor. Această ramură a gimnasticii are 4 categorii: 9-11 ani, 12-14 ani, 15-17 ani și seniori. Gimnastica aerobică cuprinde 5 probe: individual feminin, individual masculin, cuplu, o probă formată din doi, băiat-fată, trio, format din trei sportivi, fete, băieți, o fată și doi băieți, două fete și un băiat, grup, format din cinci sportivi și aerobic dance, cu șase sportivi la juniori și opt la seniori.

 România are peste 170 de medalii la gimnastică aerobică

Activitatea gimnasticii aerobice în România a început în 1995, iar de atunci, țara noastră a strâns peste 170 de medalii în competiții, dintre care 60 de aur. Marcela Fumea, unul dintre pionierii gimnasticii aerobice face tot posibilul ca această ramură sportivă să devină una olimpică.

 “Nivelul internațional a crescut foarte mult , împreună cu colegii mei din celelalte țări Japonia, Rusia, luptăm foarte mult pentru a-l introduce ca fiind probă olimpică.  Sunt multe discipline în gimnastică, în federația internațională, sunt 8 discipline dintre care 4 sunt neolimpice. Vom lupta până când vom reuși” – Marcela Fumea, antrenor coordonator al lotului național de seniori de gimnastică aerobică.

Articolul precedentMarius Șumudică și Budescu, la FCSB!
Articolul următorPeste 74.000 de vaccinuri Johnson&Johnson ajung azi în România! Distribuite în Cluj, Brașov, Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here