Acasă Actualitatea FOTOGALERIE: Parada mașinilor retro, în parcul din Carei

FOTOGALERIE: Parada mașinilor retro, în parcul din Carei

0

Sâmbătă, 15 mai 2021, între orele 11.00 – 14.00, în parcul Dendrologic din municipiul Carei a avut loc o expoziție de mașini de epocă în cadrul evenimentului Retro Parada Primăverii 2021. Practic un moment bun pentru cei care au stat mai mult în casă în ultima perioadă, din cauza regulilor mai stricte datorate pandemiei, iar sâmbătă au ieșit să se plimbe și să admire frumusețile pe patru și două roți și să ia o gură de aer, după ce restricțiile privind purtarea măștii de protecție în aer liber au fost scoase.

Pe spațiul verde din fața manejului au fost expuse 92 de mașini și motociclete de epocă. În ciuda vârstei unora dintre ele, exponatele au atras un număr impresionant de curioși prin aspectul foarte îngrijit, culorile, formele și chiar „poveștile” adunate de-a lungul anilor. Multe dintre autovehicule au fost premiate la saloanele sau expozițiile de profil la care au participat.

Participanții la manifestarea în aer liber s-au arătat extrem de încântați și au făcut fotografii protagonistelor pe două sau patru roți, respectiv și-au făcut o serie de fotografii alături de acestea. Retro Parada Primăverii 2021 s-a desfășurat și în alte orașe din țară precum Târgu Mureș și Băile Tușnad și va continua și în zilele următoare, în 16 mai la Slatina și Constanța, iar în 29 mai la Petroșani.

Evenimentul a fost organizat de Retromobil Club România, filiala Satu Mare, cu sprijinul Fundației Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi.”

Articolul precedentSPF Negrești-Oaș: Maramureșan prins cu țigări de contrabandă la Huta Certeze
Articolul următorCovid-19: Doar două cazuri noi la Satu Mare, 565 pe plan național

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here