Accident spectaculos în această dimineață pe Podul Decebal din municipiul Satu Mare. Un bătrân aflat la volanul unui autovehicul Dacia Sandero s-a răsturnat cu mașina, după ce a lovit cu partea dreaptă, parapetul care delimitează zona pietonală a podului.
La fața locului au ajuns patru echipaje ale pompierilor sătmăreni, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD, una cu echipaj de prim-ajutor și una de terapie intensivă mobilă pentru descarcerarea și acordarea îngrijirilor medicale celor două persoane rezultate în urma producerii accidentului.
Probabil neatenția și viteza mare au făcut ca un bărbatul, cel de la volan, să ajungă la spital, în timp ce pasagera din dreapta a scăpat doar cu o sperietură zdravănă. Traficul în zonă a fost oprit zeci de minute, pe sensul de urcare dinspre Burdea, până când s-au făcut măsurătorile și cercetările de către poliție, iar mașina a fost repusă pe roți și carosabilul a fost degajat.