Marți, 6 august 2024, de praznicul Schimbării la Față a Domnului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a vizitat Mănăstirea Portărița din Protopopiatul Oaș, județul Satu Mare. În cadrul evenimentului, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe Altarul de vară al mănăstirii, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși și a autorităților locale. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Sfinții Martiri Brâncoveni”, iar la momentul pricesnei, doamna preoteasă Cristina Tăut și psaltul Vlad Karabinos au interpretat cântări religioase.
În timpul slujbei, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a hirotonit întru diacon pe teologul Vasile Botiș și întru preot pe părintele diacon Ionuț Boldijer, acesta urmând să slujească la Parohia Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Merișor, Protopopiatul Baia Mare, județul Maramureș. La finalul evenimentului, părintele protosinghel Cleopa Sarca și obștea monahală i-au oferit Preasfinției Sale o icoană a Maicii Domnului și un coș cu flori.
Mănăstirea Portărița a fost înființată în 1993 de arhidiaconul Gheorghe Băbuț și este situată în satul Prilog, comuna Orașul Nou, la poalele dealului Jelesnic, la 16 kilometri de Negrești-Oaș. Complexul monahal cuprinde biserica principală, două paraclise de iarnă și Altarul de vară, dedicat Schimbării la Față.
Sursă text și foto: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului
Text: Pr. Adrian Dobreanu – director Departament Comunicații Media-Online
Foto: Tudor Ciocotișan